
Campionul Vasile Amariței, unul dintre cei mai buni sportivi ai Iașului, are în spate o poveste tristă de viață. După ce părinții lui s-au despărțit, el a fost nevoit să se întrețină singur. A muncit în străinătate pentru a ajunge ce este astăzi. Frații lui, Alexandru și Liliana, îl urmează
În urmă cu 6 ani, viața unui tânăr simplu din comuna Scobinți, județul Iași, avea să se schimbe radical, Vasile Amariței devenind un adevărat campion. Ieșeanul avea doar 17 ani când și-a descoperit pasiunea pentru kickbox, pasiune ce avea să-l transforme într-unul dintre cei mai buni sportivi ai Iașului. Astăzi este un adevărat campion, însă drumul lui până aici nu a fost deloc unul ușor.
”Am 23 de ani și practic acest sport de aproximativ 6 ani. Am început cu karate, unde am făcut cam 6 luni de antrenament și mi-am dat seama că îmi place, dar voiam ceva mai dur, ceva mai… „de bărbați”! Așa am început kickboxingul! Am mers la Hârlău, pentru că acolo era sala, și m-am întâlnit cu antrenorul meu, Mihai Vornicu, și i-am spus despre dorința mea. M-a ajutat, m-a dus în probe, m-a antrenat, a văzut că sunt bun și m-a băgat în competiții”, a declarat Vasile Amariței, campion la kickboxing.
Campionul Vasile Amariței din Iași a muncit pe câmp pentru a putea deveni ce este astăzi
Deși era doar un adolescent, fără sprijin, fără niciun leu în buzunar, nu s-a dat bătut niciodată. Vasile Amariței și-a dorit să devină campion, chiar dacă a fost nevoit să o ia de la zero. A plecat la muncă în străinătate când a văzut că fără bani nu poate face nimic și a reușit până la urmă. După câteva luni muncite pe brânci, a strâns ceva bani și și-a urmat visul. Acum trăiește din banii câștigați din sportul pe care îl practică.
”Nu aveam niciun ban, nu mă sprijinea nimeni cu nimic și mi-a fost foarte greu să ajung unde sunt astăzi. Spun că mi-a fost foarte greu, pentru că, după 2 ani de la debutul meu în acest sport, am fost nevoit să plec la muncă în străinătate, pentru că nu aveam cu ce trăi. Am muncit la castraveți și nu mi-e rușine! Am făcut bani și m-am întors acasă, să îmi continui visul. Cu banii pe care i-am adunat, i-am ajutat și pe frații mei să continue cu sportul, școala și… restul. Acum reușesc să mă întrețin din banii pe care îi câștig din sport”, a povestit Vasile Amariței, campion la kickboxing.
Doi frați și o soră, crescuți fără părinți, astăzi campioni în kickbox
Kick-boxingul este considerat un „sport de familie” de cei 3 frați, astfel că Vasile nu este singurul care îl practică. El este urmat de fratele său mai mic, Alex, care a câștigat recent un meci prin KO. Cireașa de pe tort o reprezintă, însă, mezina familiei, Liliana, care are doar 18 ani și a demonstrat că kickboxingul nu este un sport doar pentru băieți. Aceasta și-a urmat frații, care i-au ținut loc de mamă și de tată, după ce părinții au divorțat, și visează să devină cea mai bună în ceea ce face.
continuare pe BZI.RO


