RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

La 15 luni după moartea unui sportiv celebru, soția acestuia a anunțat că a născut copilul lor

Ellidy Pullin, soția snowboarderului olimpic australian Alex „Chumpy” Pullin, a născut-o pe fiica lor, la 15 luni de la moartea acestuia.

Pullin, de două ori campion mondial, a murit în timp ce pescuia sub apă în Australia, în iulie 2020.

Snowboarderul, în vârstă de 32 de ani, a fost purtătorul steagului australian la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 de la Soci, Rusia, și a participat la trei ediții de Jocuri Olimpice. Era cunoscut ca un scafandru cu experiență și a povestit despre pasiunea lui pentru pescuitul sub apă pe rețelele sociale.

Ellidy a anunțat că este însărcinată în iunie, scriind pe Instagram că ea și soțul ei „visau de ani de zile” să aibă un copil. „Eu și tatăl tău te visam de ani buni. Cu inima strînsă, sunt onorată să primesc în sfârșit înapoi o bucată din fenomenul care a fost Chumpy în această lume!” ea a scris.

  

Văduva a spus că ea și Alex au încercat să conceapă un copil înainte de moartea lui, dar au avut probleme, relatează CNN.

„Am mai fi încercat câteva luni dacă el era încă în viață,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Șapte sportivi pășcăneni, care fac parte din echipa de rugby a României, au vizitat Parlamentul României

Oana

Simona Halep s-a calificat spectaculos în semifinală la Linz. Fostul lider mondial a câștigat în 3 seturi

Redacția

Povestea înotătorului chinez fără brațe care a stabilit recorduri și a câștigat 4 medalii de aur la Tokyo

Redacția
Încarcă...