Decizia CCR de a declara neconstituţional articolul din Codul de Procedură Penală prin care procurorul poate apela şi la „alte organe specializate ale statului” – adică SRI, pentru a pune în aplicare supravegherea tehnică (interceptările telefonice sau filajele audio-video) asupra celor cercetaţi penal, nu afectează capacitatea DNA de a-şi face activitatea, consideră Laura Codruţa Kovesi.
Ea a declarat că DNA are propriul serviciu tehnic care pune în aplicare autorizaţiile de interceptare dispuse de judecători în dosarele penale, iar dacă motivarea deciziei CCR va elimina posibilitatea ca parchetele să apeleze la SRI pentru această activitate tehnică, DNA va fi nevoit să îşi întărească şi extindă acest serviciu tehnic.
Decizia CCR, care nu a fost încă motivată şi publicată în Monitorul Oficial, „are influenţe în sistemul judiciar, pentru că din momentul în care este publicată, dispoziţia nu mai poate fi folosită în sistemul judiciar”, a recunoscut Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, la finalul şedinţei de bilanţ al DIICOT, la care a participat.
Totuşi, Kovesi consideră că decizia CCR, care ar putea elimina posibilitatea parchetelor de a apela la SRI pentru supravegherea tehnică a urmăriţilor penal, nu va afecta activitatea DNA.
Sursa: gandul.info
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


