NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Judecătorii Curții de Apel Iași au decis rejudecarea unui proces de milioane dintre municipalitate și ApaVital!

Magistrații Curții de Apel Iași au luat o decizie care a răsturnat soarta unui proces în care municipalitatea solicită plata de către ApaVital a redevenței datorate municipalității la valoarea stabilită de lege și de Consiliul Local Pașcani.

În primă fază, judecătorii Tribunalului Iași au considerat că municipiul Pașcani nu are calitate procesuală, deoarece acesta face parte din ARSACIS, iar această asociație reprezintă interesele municipalității în contractul cu ApaVital.

Această opinie nu a fost însă împărtășită de către magistrații Curții de Apel Iași care au casat această decizie și au trimis dosarul spre rejudecare. Astfel, cauza va fi judecată pe fond la Tribunalul Iași, iar o primă decizie ar putea fi luată abia în primăvara anului următor.

La mijloc este o sumă, ajunsă acum la peste 4 milioane de lei, provenită din neplata redevenței de către ApaVital la valoarea de 1,9 milioane de lei, echivalentul tranșei anuale a împrumutului făcut la BEI, valoare prevăzută expres de lege, OUG 198/2005, ca obligație de plată, în cazul în care bunurile delegate au fost reabilitate prin împrumuturi.

„În cazul în care împrumutul este unitatea administrativ-teritorială, redevența anuală va fi stabilită la un nivel care să acopere cel puțin serviciul datoriei publice pentru anul respectiv aferent împrumutului de cofinanțare contractat de unitatea administrativ-teritorială” se arată la lit. c), art.4 din OUG 198/2005.

Judecătorii Tribunalului Iași au considerat că legislativul local nu poate modifica, fără acordul celorlalți asociați din ARSACIS, contractul de delegare, în sensul modificării cuantumului redevenței. Magistrații au decis, în primă instanță, că dat fiind statutul ARSACIS, consilierii locali pot aproba doar acte votate în ARSACIS.

În motivarea hotărârii judecătorești, neajunsă încă la consilierii locali, judecătorii Tribunalului Iași au concluzionat că singura modalitate de a intra în legalitate a municipiului Pașcani este: Consiliulul Local să emită o hotărâre prin care municipalitatea să iasă din ARSACIS.

„UAT Municipiul Pașcani poate dispune prin HCL doar în sensul validării hotărârilor luate de AGA ARSACIS, iar în situația în care aceste hotărâri ale AGA ARSACIS nu sunt în interesele sale, UAT Municipiul Pașcani poate dispune prin HCL în sensul retragerii din asociație” , este soluția judecătorilor pe acest litigiu.

ApaVital și ARSACIS au fost de acord cu cele hotărâte de magistrații Tribunalului Iași, și în întâmpinarea la recursul declarat de municipalitate, le-au transmis judecătorilor Curții de Apel Iași că dacă municipalitatea vrea să respecte legea, în sensul încasării redevenței la valoarea sa legală, trebuie să iasă din ARSACIS și să denunțe contractul de delegare. Avocații au folosit un termen foarte dur la adresa aleșilor locali care au votat aderarea la ARSACIS și delegarea serviciului de apă-canal către Apavital, calificând votul ca fiind o turpitudine, adică o faptă rușinoasă, josnică, mârșavă.

„Invocarea faptului că recurenta a aderat la un contract care conține clauze care contravin obligațiilor ce îi revin ei conform unor norme imperative, echivalează cu invocarea propriei turpitudini, aspect de asemenea sesizat și reținut în mod corect de instanța de fond, care a și opinat asupra soluției de intrare în legalitate, care nu este modificarea contractului fără acordul celorlalte uat-uri asociate, ci renunțarea la aderarea la contract și retragerea din asociație” , au scris în întâmpinare avocații ApaVital S.A. și ARSACIS.

loading...
Advertisements

Related posts

Partidul ALDE depune listele candidaților astăzi. Un pășcănean pentru Senat

Teona Gherasim

Motivele pentru care unii cetățeni nu au cunoștință de taxa de salubrizare și modul de aplicare a acesteia

Ema Roman

Joi, 12 iulie, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în localitatea Ciohorăni

Redacția
Încarcă...