RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

IPJ Iași, obligat de instanţă să-i plătească unui polițist ratele la vilă

Un poliţist care lucrează la postul de poliţie din localitatea Valea Lupului, dar are domiciliul în Iași, deci se încadrează la compensarea ratei în cazul unui credit pentru locuință, a dat în judecată instituţia unde este angajat pentru că a refuzat să-i plătească rata la creditul imobiliar.

Cererea i-a fost respinsă, pe motiv că poliţistul şi-a cumpărat o casă cu teren, în timp ce legea vorbeşte simplu de „locuinţă”.

În fapt, reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei Judeţene nu au putut determina cât din credit a fost destinat cumpărării apartamentului tip vilă şi cât terenului aferent acestuia. Tribunalul a decis ca IPJ să plătească tot. Instituţia s-a adresat Curţii de Apel.

Polițistul în cauză este agent în cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Leţcani, activând în cadrul postului de poliţie din Valea Lupului. În noiembrie anul trecut, acesta şi-a cumpărat în comună un apartament de 99,9 mp, cu patru camere, cu parter şi etaj, precum şi 115 mp, reprezentând calea de acces spre imobil, cu destinaţia convenţională de grădină.

  

Din totalul de 461.500 lei cât a costat locuinţa, 69.500 au reprezentat avansul plătit de poliţist, diferenţa fiind acoperită printr-un credit contractat în cadrul programului „Noua Casă”.

După cinci zile, polițistul a depus un raport prin care cerea compensaţia lunară pentru chirie cuvenită ca poliţist. Conform legii, poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în altă localitate decât cea de domiciliu are dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de bază. Compensaţia poate fi acordată şi în cazul contractării unui credit imobiliar.

Or, agentul care a cerut compensația era domiciliat în Iaşi, în cartierul Alexandru cel Bun şi lucra la Valea Lupului, în altă localitate. Deci, avea dreptul la compensaţie, legea nefăcând nicio distincţie în cazul localităţilor învecinate. Cum IPJ a refuzat să plătească, agentul s-a adresat instanţei.

continuare pe universul.net

Related posts

Hoți surprinși de camerele video înainte să spargă locuința unui preot pășcănean! Vezi înregistrarea video!

Ema Roman

A fost reținut un suspect în cazul copilului decapitat din Olt

Redacția

Ce a patit victima unor proxeneti in sala de judecata!

Redacția
Încarcă...