Preşedintele Klaus Iohannis, care participă joi, la Praga, la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, a afirmat că va vorbi, în acest nou format, despre „nevoia solidarităţii cu Ucraina”.
Klaus Iohannis vrea mai multă solidaritate cu Ucraina FOTO Presidency
Începe imediat prima sesiune a unui nou format, Comunitatea Politică Europeană. Sunt participante toate statele UE plus celealte state care se simt parte din continentul european. Sunt 44 de participanți. Vom aborda teme importante precum solidaritatea cu Ucraina, condamnarea agresiunii Rusiei, dar și teme precum securitatea continentului sau despre surse alternative de energie”, a declarat șeful statului.
Președintele Klaus Iohannis a punctat pe ce va insista personal. „Eu mă aștept la discuții foarte bune, fiind prima întrunire și personal voi aborda nevoia solidarității cu Ucraina și a unei abordări comune pentru securitatea continentului”
Optimism privind Schengen
Klaus Iohannis s-a declarat oprimist și privind un posibil vot de primire a României în Spațiul Schengen „Sunt şanse, sunt şanse, fiindcă nevoia de unitate în Europa a devenit şi mai clară cu ocazia războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei şi această unitate se poate consolida,
» Citește continuarea pe pagina autorului


