Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, în care subliniază că „drumul țării noastre este indisolubil legat de valorile democratice, iar greșelile care au fost făcute în aceste peste trei decenii nu înseamnă că trebuie să ne facă să privim cu indulgență trecutul recent, ci că trebuie să fim mai responsabili”.
„Nostalgia comunismului pe care unii vor să o cultive este o cinică încercare de a exploata temerile și fricile justificate ale românilor, generate de perioadele de incertitudine prin care trecem. În realitate însă, comunismul s-a dovedit distructiv și a generat o sinistră dictatură, ducând la înapoierea României și la un decalaj major față de Europa occidentală. Lozincile și retorica nu țin loc de dezvoltare economică stabilă sau de viziune pentru un viitor prosper pentru fiecare cetățean. Drumul țării noastre este indisolubil legat de valorile democratice, iar greșelile care au fost făcute în aceste peste trei decenii nu înseamnă că trebuie să ne facă să privim cu indulgență trecutul recent, ci că trebuie să fim mai responsabili și mai atenți la promovarea unor politici care să răspundă nevoilor tuturor cetățenilor noștri”, susține Klaus Iohannis.
Președintele afirmă că este rușinos că la 32 de ani de la Revoluție nimeni nu a plătit pentru victimele masacrului de atunci:
„Rememorarea faptelor și evocarea eroilor trebuie împletite cu asumarea corectă a trecutului,