Avem imagini cu maşina managerului Pânzaru după impact. Accidentul rutier s-a petrecut la intrare în Costeşti. Costică Pânzaru a încercat să evite impactul cu o turmă de mistreţi, dar nu a reuşit.
Maşina în care se afla a lovit un mistreţ de 200 kg, după care a intrat pe contrasens, s-a izbit de un mal de pământ şi s-a răsturnat de două ori pe câmp. Autoturismul este avariat în proporţie de 70 %.
Costică Pânzaru a fost operat de urgenţă chiar de către colegii săi de la Spitalul Municipal. Iniţial, acesta a fost transportat la Spitalul din Târgu Frumos, iar medicii de acolo au decis să-l transfere la Iaşi, însă managerul a cerut să fie direcţionat la spitalul pe care îl conduce.
Conform informaţiilor oferite de directorul medical şi purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani, Costică Pânzaru este stabil şi urmează să fie consultat de un neurochirurg.








