News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Iașul reia intervențiile medicale aeriene. A sosit noul elicopter SMURD

Iaşul a primit un nou elicopter SMURD. Aparatul a aterizat ieri, 17 ianuarie, la Aeroportul Iaşi. După mai bine de şase luni de la accidentul aviatic din Basarabia, SMURD Iaşi reia intervenţiile aeriene.  

 

Inspectoratul General de Aviaţie a aprobat relocarea unui elicopter de tip EC 135 la Iaşi, pentru echipa SMURD. Elicopterul ar fi trebuit să ajungă la Iaşi cu o zi mai devreme, dar, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, aparatul nu a fost ridicat de la sol. Elicopterul EC 135 care a ajuns la Iaşi este fabricat în 2012.

  

SMURD Iaşi nu a mai efectuat intervenţii aeriene din iunie 2016, atunci când elicopterul care intervenea în regiunea Moldovei s-a prăbuşit, toţi cei patru membri ai echipajului pierzându-şi viaţa. În ciuda evenimentului tragic, echipa SMURD nu şi-a pierdut entuziasmul şi îşi doreşte să continue activitatea şi să facă gărzi pe aparat. „Noi am făcut lista de gărzi, doar aşteptăm aparatul. Majoritatea colegilor care au mai zburat au optat pentru continuarea activităţii“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu.

Colectivul SMURD Iaşi a trecut prin două tragedii aviatice, una în 2006, alta la distanţă de 10 ani, în 2016. 

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Related posts

Fostul primar al Pașcaniului internat în stare gravă la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași

Marius Parteni

Alexandru Rafila, către medicii de familie: Dacă testăm în cabinete măcar 10 persoane pe zi, ar fi un mare câștig. Acum se fac, în medie, 2 teste pe zi

Redacția

Varicele: cauze, simptome, soluții

Redacția
Încarcă...