News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Guvernul adoptă al treilea pachet de ajutoare pentru victimele inundațiilor din Suceava

În cadrul unui briefing de la finalul ședinței de Guvern, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că săptămâna aceasta urmează să fie adoptat al treilea pachet de ajutoare pentru cei afectați de inundațiile din Suceava, care va acoperi până la 90% din valoarea pagubei pentru reabilitarea locuinței.

FOTO: DSU

FOTO: DSU

„Inundațiile severe din luna iulie 2025 au marcat întreaga societate, comunitățile din Suceava provocând pagube majore. Guvernul a fost alături de autoritățile locale din primul moment. Am avut o ședință de urgență a guvernului pe 1 august, când primele două pachete fuseseră acceptate, iar săptămâna aceasta a fost un al treilea pachet – pachetul care acoperă până la 90% din valoarea pagubei pentru reabilitarea locuinței.

  

Din 1 august am anunțat faptul că suntem parte din UE și, ca parte a UE, avem parte de sprijin al UE. Și am anunțat atunci un cadru nou: regulamentul RISTOR, adoptat în decembrie anul trecut, venit exact ca să creeze o reacție imediată și rapidă când există dezastre. Multă lume a abordat cu scepticism, știind că de obicei durează foarte mult să iei fonduri. Acum suntem la trei săptămâni distanță și a avut loc o ședință conform căreia am aprobat prioritatea 10,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Marcel Ciolacu, despre rotativă: Mai mult ca sigur că va fi în discuţie şi o remaniere / Sunt oameni care menţin acest ritm, oameni care nu rezistă la acest ritm

Redacția

Îmbătrânirea populației și pensia ta viitoare. Ce trebuie să știi

Redacția

Digi24. VIDEO. CTP: A încolțit acum această idee: dar nu e mai bine, domnule, în dictatură?

Redacția
Încarcă...