News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Guvernul a aprobat actualizarea cuantumului amenzilor contravenţionale aplicabile utilizatorilor pentru lipsa rovinietei valabile

Guvernul a aprobat sâmbătă, în cadrul unei şedinţe, un proiect de lege pentru modificarea anexei 2 la Ordonanţa Guvernului numărul 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, în sensul actualizării cuantumului amenzilor contravenţionale aplicabile utilizatorilor pentru lipsa rovinietei valabile, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Executivului, citat de agenția de știri, cuantumul amenzilor este stabilit în funcţie de tipul autovehiculelor.

„Din anul 2010 până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la acelaşi nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenţionale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda minimă şi de patru ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda maximă”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că amenda stabilită prin procesul verbal de constatare a contravenţiei poate fi achitată la jumătate din minimul acesteia prevăzut de lege, în termen de 15 zile de la comunicare.

  

„Propunerea de modificare a cadrului legal actual este justificată de faptul că numărul contravenţiilor aplicate pentru circulaţia fără achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România (roviniet

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Primarul din Alba Iulia, reacţie după ce Ilie Bolojan a fost huiduit: Organizatorii nu vor mai primi de Ziua Naţională aprobare să facă manifestări / E păcat de atâta lume frumoasă ca să auzim un cor de huiduieli

Redacția

Zeci de kilograme de seminţe de mac, cu depăşiri ale limitelor privind alcaloizii de opiu, retrase înainte de a fi comercializate

Redacția

Șeful PNL cere o impunere prudentă a măsurilor bugetare: „Să nu fie aplicate otova, fără să vedem consecințele”

Redacția
Încarcă...