News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Gimnastica în comunism. Campioana Corina Ungureanu: „Stăteai drept, erai soldățel, nu spuneai mare lucru acasă. Aveai un singur vis”

Corina Ungureanu, antrenoare de gimnastică și fostă campioană mondială, a afirmat sâmbătă, în cadrul emisiunii „În fața ta”, că gimnastica „nu mai e la fel nici ca efort, nici ca rezultate, nici ca vârstă”. Fosta mare gimnastă consideră că România investește bani în sport, însă nu „unde trebuie, cel puțin la nivel local”.

„Gimnastica nu mai e la fel nici ca efort, nici ca rezultate, nici ca vârstă. S-a schimbat foarte mult. S-au schimbat foarte multe lucruri și punctual. Așa pot vorbi și despre cauzele care ne-au adus aici. Principalul motiv este lipsa investițiilor în infrastructură, în antrenori, în cluburi. Te stingi ușor când nu faci nimic și vrei să supraviețuiești, să te bați cu marile puteri. Ne-am bătut întotdeauna doar din amintiri. Cam despre asta e vorba.

Sunt antrenor, asta fac. Chiar mă gândeam, făceam o socoteală. Am 45 de ani, 34 de ani i-am petrecut în sala de gimnastică, ca sportivă și ca antrenor, am trecut prin toate etapele și arbitru național, arbitru internațional și membru în comitetul executiv al federației. Deci, cumva, la ora asta întrunesc tot ce se poate ca și cunoștință și putere de a mișca ceva.

(…) Concurența este mare.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Nicușor Dan, declarații la Londra despre situația din justiție: „Trebuie să separăm faptele de opinii”. Ce spune despre demiteri, salariul minim și bugetul pe 2026

Redacția

Număr mare de bilete vândute în 3 zile pentru primul meci al României din preliminariile CM 2026, cu Bosnia. Câte mai sunt disponibile

Redacția

EURO 2024. Răzvan Marin: Am făcut milioane de români fericiţi

Redacția
Încarcă...