RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Gheorghe Flutur: Îţi trebuie o înţelepciune, o maturitate şi un echilibru să guvernezi într-o astfel de coaliţie. Ce spune despre alegerile din PNL

„N-am ieşit, pentru că am ieşit anul trecut noi, liberalii, suficient, vreo cinci luni, cu tot scandalul «festivalul democraţiei», nu ne-aţi văzut săptămâna asta cu acuze, dar e loc de mai bine, ca să vă răspund elegant, şi în comunicare şi în acţiune”, susţine el.

„Nu am fost de acord ca aceste păreri diferite sau contre care apar public să se consume aici şi nu în coaliţie, până găsim un consens. Avem Congresul extraordinar de duminică, unul dintre principiile pe care premierul Nicolae Ciucă îl scrie în această moţiune (…) este această fidelitate a guverna într-o mare coaliţie”, a declarat Gheorghe Flutur, vineri seară, la Antena 3.

El a subliniat că este nevoie de „înţelepciune”.

„Îţi trebuie o înţelepciune, o maturitate şi un echilibru să guvernezi într-o astfel de coaliţie. Că avem păreri diferite despre creşterea economică, despre măsurile economice, putem să avem, numai că semnalul dat populaţiei este confuz şi să ştiţi că aştept, după ziua de luni, să fie mai multă coerenţă în special în comunicarea publică a măsurilor. Premierul anunţă de luni aceste măsuri, pachetul economico-social”, a adăugat el.

  

Flutur a afirmat că „toate declaraţiile acestea publice, dacă nu suntem atenţi şi confuzionăm şi mai mult populaţia,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Lumina Soarelui poate deteriora pielea chiar și printr-un geam. Iată cum!

Redacția

Tomac, reales în funcția de preşedinte al PMP. Conducerea partidului își propune crearea unui „bloc de dreapta”

Redacția

Ion Țiriac a dezvăluit marea greșeală făcută de Simona Halep după ce a fost testată pozitiv. „Am încercat să o ajut”

Redacția
Încarcă...