RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Gest de recunoştinţă pentru preotul Dumitru Rusu, de la Biserica ”Sf. Vineri” din Pașcani

Timp de 17 ani, preotul Dumitru Rusu a slujit la parohia “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Giurgeşti, comuna Costești. În prezent, oficiază slujbele la Biserica ”Sf.Vineri” din Pașcani, unde a ajuns în urma unui concurs organizat în toamnă.  Pentru strădania și devotamentul care-l caracterizează,  preotul Dumitru Rusu a primit o diploma de recunoștință din partea Primăriei Costești, care să-i aducă aminte de satul păstorit și de enoriași.

”Probabil nu a fost un parcurs uşor în cei aproape 17 ani în care aţi slujit în cadrul parohiei din Giurgeşti, dar aţi reuşit să fiţi aproape de enoriaşi, împărtăşindu-le bucuriile şi tristeţile, aţi stăruit în a aduce pacea şi buna înţelegere între ei, aţi adus îmbunătăţiri în ceea ce priveşte clădirea bisericii, cât şi să intreprindeţi demersuri cu privire la construirea unor dependinţe necesare bunului mers al lucrurilor.Dacă ne referim la biserică, enumerăm, printre altele, reabilitarea pereţilor exterior ai bisericii, a pardoselii, vechea duşumea fiind înlocuită cu pardoseală turnată din beton, peste care s-a pus parchet melaminat, s-au înlocuit ferestrele şi uşa, aceasta fiind din stejar masiv, sculptat, s-a schimbat acoperişul, s-a consolidat temelia, s-a dotat biserica cu obiecte de cult, mobilier, sistem acustic pentru o bună sonorizare a slujbelor din biserică.Intre anii 2004-2006 s-a construit Casa parohială, în 2009 s-a construit Casa praznicală.Fiind implicat în toate activităţile desfăşurate de A.T.O.R Paşcani (Asociaţia Tineretul Ortodox Român), începând cu anul 2013, aţi organizat în fiecare an “Tabăra din pridvor”, timp de 2 zile, cu participarea a cca 100 copii din comună şi din împrejurimi, facilitâd astfel socializarea între copiii participanţi, legarea unor prietenii care au durat dincolo de perioada pe care au petrecut-o împreună în tabără şi poate mai durează şi astăzi. Pentru o comunitate mica, aşa cum este cea din Giurgeşti, orice activitate în beneficiul copiilor şi nu numai al lor, este bine venită oricând.S-au organizat pelerinaje şi excursii pentru enoriaşi la mănăstiri din zona Moldovei şi a Maramureşului.Aţi facilitate participarea a 3-4 copii din Giurgeşti la tabăra de 3-5 zile de la Nemţişor (unde participă cca 500-600 de copii).Anual, în preajma zilei de 29 august, de sărbătoarea “Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”, s-a organizat “Festivalul bucuriei” – un program artistic care a adunat participanţi şi din afara parohiei.Aţi desfăşurat un program de colinde la biserica cu Hramul “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Giurgeşti, unde copiii colindători au fost răsplătiţi cu daruri, fiind iniţiatorul obiceiului colindului cu ocazia sărbătorii “Naşterii Domnului”.Aţi realizat un parteneriat cu o parohie din Namur, din Belgia, prin intermediul unor cetăţeni români stabiliţi acolo, parteneriat prin care, copiii care participau la programul de colinde de Crăciun, şi nu numai, primeau codouri; tot prin acest parteneriat, din donaţii, au fost ajutate familii nevoiaşe cu îmbrăcăminte, jucării, obiecte de uz casnic, iar de cca 4 ani de zile, tot prin intermediul acestui parteneriat, s-a asigurat desfacerea de produse apicole şi suc de roşii de la producători locali, susţinând astfel dezvoltarea mediului de afaceri local.Acestea sunt doar o parte din realizările dvs., fiecare enoriaş beneficiind de îngăduinţa cu care l-aţi ascultat sau de sfatul cu care l-aţi povăţuit.Pentru întreaga strădanie din cei aproape 17 ani în care aţi slujit această comunitate şi pentru devotamentul care vă caracterizează, vă înmânăm aceasta Diploma de recunoştinţă care să vă aducă aminte de satul păstorit, Giurgeşti şi de enoriaşii săi. Doamne ajută pe mai departe!”, este mesajul postat pe pagina de facebook a Primăriei Costești.

Related posts

Primarul din Tătăruși și consilierii au depus jurământul! Al cincilea mandat pentru Costel Iosub

Marius Parteni

Depuneri de coroane la Monumentele Eroilor din zona Pașcani  (FOTO)

Oana Cordoneanu

Lucrări de demolare începute la vechiul sediu al Primăriei Hălăucești

Redacția
Încarcă...