RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Bărbat din Cristești prins la volan fără permis, în comuna Valea Seacă

În noaptea de sâmbătă, 22 februarie, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au oprit pentru control un autoturism în comuna Valea Seacă. La volanul vehiculului se afla un bărbat din comuna Cristești.

În urma verificărilor efectuate, s-a descoperit că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările sunt în curs.

„În noaptea de 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au oprit pentru control, în comuna Valea Seacă, un autoturism condus de un bărbat, din comuna Cristești. În urma verficărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis IPJ Iași.

  

Related posts

USR a dat mâna cu PSD, la Mircești! Social-democrații au preluat fotoliul de viceprimar

Marius Parteni

Bătrân din Tătăruși, felicitat de autorități pentru împlinirea vârstei de 100 de ani!

Iulia Huțanu

3,8 milioane lei pentru modernizarea unei școli din Cristești

Marius Parteni
Încarcă...