RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Fuziunea dintre EcoSalubritate şi PSA, lăsată în aşteptare până va avea loc licitaţia din cadrul ADIS

Discuţiile din Consiliul Local care vizau realizarea unei fuziuni între două regii păşcănene, cu scopul de a le salva, au rămas fără vreun rezultat. Cel puţin deocamdată. Fuziunea dintre cele două societăți ar urma să aibă loc după ce va fi organizată licitația din cadrul ADIS, pentru desemnarea operatorilor de salubritate, la nivel judeţean.

 

 

  

O parte dintre consilierii locali sunt sceptici în privinţa efectelor benefice pe care această fuziune ar putea-o avea. Preşedintele Organizaţiei PNL Paşcani a evitat să dea un răspuns clar la această întrebare, însă s-a arătat neîncrezător vizavi de ipoteza prezentată.

În cadrul unei conferinţe de presă, Marius Pintilie a declarat că ambele regii vin la pachet cu numeroase probleme care, evident, n-ar dispărea chiar dacă această fuziunea va avea loc. Liderul PNL Paşcani se întreabă ce se va întâmpla cu transportul public de la RAGCL, în momentul în care regiile vor fuziona.

“PSA are problemele ei, RAGCL are problemele ei, Salubritatea are problemele ei. Din păcate, nici una dintre aceste societăţi nu are performanţă, adică nu este pe plus. Nu poţi spune că faci o compensaţie dintre un lucru negativ şi unul pozitiv, sperând că cel pozitiv e mai mare şi tu vei scoate o chestie pozitivă. La RAGCL, dacă se va ajunge la o situaţie de criză, trebuie să ţinem cont că transportul public este tot la RAGCL. Dacă le pui pe toate la un loc, cum rămâne cu toate problemele pe care le are fiecare dintre ele?  Noi de asta am propus comisii şi le-am spus şi colegilor de la PSD să meargă cu noi, să vedem ce se poate face”, a declarat Marius Pintilie.

 

Reprezentanţii Primăriei nu au făcut precizări în legătură cu stadiul proiectului care ar viza o fuziune între cele două regii, însă au confirmat astăzi faptul că aşteaptă să afle dacă EcoSalubritate va putea participa la licitaţia operatorilor de salubrizare. 

Related posts

S-au împărțit atribuțiile la CJ: Lupu – ApaVital şi spitalele, Chirilă – achiziţiile şi şcolile. Șeful a luat mai mult

Redacția

Ciucă, despre declarațiile șefului Armatei: La granița unui conflict nu putem sta nepăsători, trebuie să luăm toate măsurile

Redacția

Cristian Menegon – noul șef al Serviciului Administrația Piețelor

Ema Roman
Încarcă...