
Un bărbat de 39 de ani din municipiul Pașcani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Iași, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, pe 18 ianuarie 2025, acesta ar fi furat dintr-o locuință din Pașcani mai multe bunuri, printre care două televizoare, un aspirator și un monitor.
Ulterior, la data de 3 februarie 2025, bărbatul ar fi pătruns într-o altă locuință din același municipiu, de unde a sustras o boxă portabilă și un microfon, prejudiciul total fiind estimat la 800 de lei.
În urma acestor fapte, la data de 24 februarie 2025, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani și Judecătoriei Pașcani, instanța dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 39 de ani, din municipiul Pașcani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Din investigațiile efectuate a rezultat faptul că la data de 18 ianuarie a.c. acesta ar fi sustras dintr-o locuință din municipiul Pașcani, mai multe bunuri (două televizoare, un aspirator și un monitor). De asemenea, la data de 3 februarie a.c., acesta ar fi pătruns într-o altă locuință, din municipiul Pașcani, de unde ar fi sustras o boxă portabilă și un microfon, prejudiciul creat fiind de 800 de lei. La data de 24 februarie a.c., bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani și Judecătoriei Pașcani, instanță care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Iași.


