



Pompierii din cadrul Secției Pașcani au intervenit astăzi, în urma unui apel la 112, care anunța prezența fumului într-un apartament de la etajul 10, la Blocul Crinul, situat pe strada Moldovei.
Conform ISU Iași, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și o ambulanță tip SMURD. Echipajele au verificat zona și au acționat pentru înlăturarea oricărui pericol.
La fața locului au ajuns și echipaje de la Delgaz Grid și de la Eon.
”Au fost evacuate 10 persoane. Nu au fost înregistrate victime. Au fost ventilate toate spațiile și apartamentele. Cauza probabilă de producere a fumului pe casa scării a fost de la o tigaie lăsată nesupravegheată pe aragaz. Vă recomandăm să nu lăsați niciodată alimentele la gătit fără supraveghere și verificați aparatele de gătit înainte de a părăsi bucătăria. Un moment de neatenție poate duce la pierderi majore.”, conform ISU Iași.
Reamintim că la finalul lunii octombrie, Pompierii din Pașcani au fost solicitați să intervină la un bloc tot de pe strada Moldovei, unde se vedea ieșind fum.
Echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului și au verificat situația semnalată. În urma verificărilor, s-a constatat că nu era vorba despre un incendiu, ci despre o alarmă falsă.
Proprietarul apartamentului intrase să facă duș, iar centrala termică pornise, degajând abur care a fost confundat cu fum de către vecin.


