NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Regional

Flori lansate din avion pentru medicii salvatori din Zona Moldovei

Astăzi, câteva aeronave de tip IAR-99 ŞOIM şi IAR-330 SOCAT din dotarea Bazei 95 Aeriană vor survola deasupra spitalelor COVID-19 din Focşani, Iaşi, Botoşani şi Suceava și vor lansa flori, aviatorii încercând să-și exprime astfel recunoştinţa faţă de eroii în halate albe care s-au aflat în linia întâi în lupta contra virusului SARS-CoV-2.

Misiunile aviatorilor au loc în contextul „Centenarului Aviaţiunii din Moldova”, acțiune dedicată împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea primei baze aeriene din regiunea Moldovei – Centrul de Instrucţie al Aviaţiunii și organizată de Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” din Bacău.

Cu această ocazie, marţi, Drapelul de Luptă al unităţii băcăuane a fost decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, ca apreciere a profesionalismului şi a rezultatelor importante obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice.

Tot marţi a avut loc un ceremonial religios de sfinţire a plăcii comemorative închinată celor care, timp de un secol, au slujit sub egida aripilor româneşti şi a fost lansată lucrarea „Istoricul Bazei 95 Aeriană Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu (1920 – 2020)”, a plutonierului adjutant principal Sorin Grumuş.

Baza 95 Aeriană are în dotare avioane IAR 99 Şoim şi elicoptere IAR 330 PUMA şi are ca principală misiune apărarea spaţiului aerian naţional în zona de responsabilitate. De asemenea, oferă sprijin aerian celorlalte categorii de forţe ale Armatei României, contribuie la constituirea pachetelor de forţe dislocabile, asigură instrucţia avansată în zbor a piloţilor şi sprijină autorităţile publice centrale şi locale în situaţii de urgenţă.

De-a lungul timpului, Baza 95 Aeriană a participat cu succes la numeroase exerciţii şi misiuni naţionale şi internaţionale şi este reprezentată cu succes de militari în teatrele de operaţii din Afganistan, Mali, Bosnia şi Herţegovina şi Republica Democrată Congo. Aceştia le-au urat colegilor din ţară „La mulţi ani cu cer senin!”

ZIARUL EVENIMENTUL

Advertisements

Related posts

Fetița desfigurată de porcul din curte își trăiește visul cu ochii! La un an de la incident, un grup de tineri i-au construit o casă ca-n povești! Iată chipul fericirii

Redacția

Scrisoare deschisă adresată cadrelor didactice din județul IAȘI (P)

Redacția

Costel Alexe: Vin la Consiliul Județean Iași pentru a face administrație în folosul cetățeanului (P)

Redacția
Încarcă...