NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Fiul lui Costel Corduneanu, arestat preventiv pentru trafic de droguri

 

Drog foarte puternic, mai scump pe piaţa neagră decât alte stupefiante mai „uşoare“, heroina se află arareori pe lista substanţelor interzise descoperite de anchetatori. Unul dintre puţinii dealeri ai unui astfel de drog s-a dovedit a fi chiar fiul şefului clanului Corduneanu .

  

 

Prezenţă relativ discretă până acum, Alex Corduneanu are pentru prima dată probleme serioase cu legea după ce a fost prins cu droguri de mare risc de către anchetatori. Fiul şefului clanului Corduneanu, Costel, a fost deja arestat preventiv pentru 30 de zile, el fiind încătuşat după ce a stat câteva zile la Institutul de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi. Alex a fost internat acolo la finele săptămânii trecute deoarece, ne-au precizat surse judiciare, ar fi fost găsit cu o cantitate însemnată de heroina asupra sa. 

Corduneanu a căzut în plasa anchetatorilor dintr-o simplă coincidenţă. La finele săptămânii trecute, acesta venea spre Iaşi cu un Seat de culoare roşie. Ghinionul său a fost că poliţiştii din judeţul Vaslui căutau chiar o maşină de acest fel, în care avea bănuieli că se afla autorii unui jaf. Când l-au legitimat pe Alex Corduneanu, poliţiştii şi-au dat seama că acest ar putea fi sub influenţa substanţelor interzise. În continuare, au luat la puricat maşina în care se afla Corduneau şi au descoperit asupra sa peste 35 de grame de heroină. Fiul liderului interlop nu a dorit să colaboreze cu autorităţile şi, până să fie arestat, a fost instituţionalizat la „Socola“.

 Reprezentanţii DIICOT au refuzat ieri să ofere orice fel de informaţii despre acest caz, la fel ca şi avocatul din oficiu care l-a reprezentat, sâmbătă, în instanţă, pe Alex Corduneanu. În aceeaşi zi, magistraţii ieşeni au mai arestat un alt traficant de droguri, Eduard Ioniţă. Fiul lui Costel Corduneanu este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 20 de ani de închisoare.

 sursa www.ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

Lovitura bomba pe piata auto din Pașcani! Sunt anchetate vanzarile a mii de masini

Redacția

Situația dosarelor uitate în sertar de procurorul pășcănean Emma Daniș, a ajuns în atenția Consiliului Superior al Magistraturii

Redacția

Polițista accidentată grav anul trecut, acuză conducerea ministerului că trimite oamenii legii în misiune cu „mașini ale morții”

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site