RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Firea, despre copilul luat de autorităţile daneze de la părinţi: Danemarca a acceptat repatrierea băieţelului şi acesta a ajuns astăzi la familia bunicilor materni

„Am primit veşti extraordinare. După eforturile considerabile făcute de autorităţile române, Danemarca a acceptat repatrierea băieţelului M.R. şi acesta a ajuns astăzi la familia bunicilor materni! Mă bucur din tot sufletul că prin eforturile făcute de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei, cu ajutorul nemijlocit al Ministerului Afacerilor Externe, am reuşit să convingem autorităţile daneze că cea mai bună soluţie pentru bebeluş este ca acesta să ajungă în grija familiei sale extinse”, a anunţat Gabriela Firea. 

„Bunicii materni ne-au impresionat şi pe noi, prin determinarea pe care au avut-o să dovedească faptul că vor cu adevărat să se implice total în creşterea copilului, să-l îngrijească şi să-i asigure toate condiţiile de care acesta are nevoie.  Timp de aproape 6 luni, noi şi colegii de la Ministerul de Externe am depus eforturi considerabile să ajungem la acest rezultat şi mă bucur că autorităţile daneze au fost de acord că doar familia este singurul mediu de care are nevoie un copil pentru a-i fi bine. Dorim şi în continuare să-i sprijinim pe bunici, să le fim alături şi să-i îndrumăm pentru ca băieţelul să simtă cât mai puţin lipsa părinţilor săi”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Antifrauda a mers peste o firmă care lucra ca intermediar pentru Uber, Bolt și Clever. Diferențe de plată de peste un milion de euro

Redacția

VIDEO Radu Drăgușin, primul gol marcat pentru Genoa în Serie A

Redacția

Șoșoacă, din nou la Ambasada Rusiei. Expoziție de fotografii dedicate „Operațiunii Militare Speciale a Rusiei în Ucraina”

Redacția
Încarcă...