Progresiștii democrați au calculat greșit dispoziția publicului
Anul a început foarte promițător pentru Joe Biden. Nu numai că Partidul Democrat (PD) a recuperat controlul Senatului prin victorii surprinzătoare la cele două scrutine speciale din Georgia, dar învestirea lui Biden a coincis și cu începutul campaniei de vaccinare. Cu un asemenea vânt în pânze, părea că el va trage definitiv linie sub „aberația” președinției Donald Trump – scrie cotidianul The Financial Times într-un editorial, citat de Rador.
Biden încheie anul 2021 în dificultate. Rata aprobării lui e mai scăzută decât a oricărui alt președinte după primul an de mandat, cu excepția lui Trump. În lipsa vreunei răsturnări dramatice de situație, pare că PD va pierde alegerile generale de anul viitor. Reacția adversă la comportamentul stângii, văzut tot mai mult ca fiind excesiv, amenință să provoace daune de durată pentru PD. Programul electoral al lui Biden s-a axat pe o temă: el nu este Trump. Însă PD a interpretat poate greșit primirea mandatului în 2020, drept o permisiune de a merge mult mai departe. Acum Trump își face o revenire amenințătoare, iar PD pare dezbinat.
Deși acest ziar a sprijinit pachetul de stimuli fiscali,
» Citește continuarea pe pagina autorului


