
Sâmbătă, 4 august 2018, la Brătești va avea loc Festivalul Fericirii. Acesta a ajuns la a doua ediție și este organizat de Asociația Gipsy Eye și 12 cercetași francezi „les Eclaireuses et Eclaireurs De France” care au venit Marsilia. Acesta se va desfășura între orele 14:00- 1:00.
Tinerii francezi au participat la diverse activități în Franța pentru strângere de fonduri, au vândut prăjituri, au ornat săli de nunți, ca să ajungă și să ajute la organizarea Festivalului Fericirii. Ei au vârste cuprinse între 15 și 18 ani.
Scopurile acestui festival sunt promovarea interculturalității, crearea unei stări pozitive, de fericire, eliminarea prejudecăților despre etnii prin facilitarea socializarii dintre participanți și oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber într-un alt mod, rar întâlnit în Pașcani sau în împrejurimi.
În cadrul evenimentului se vor face ateliere în care participanții pot fi pictați pe față, își pot manifesta talentul creativ prin realizarea unor desene cu tema fericirii, va fi o petrecere cu muzică Techno Gipsy, iar ringul de dans va fi un lan de porumb.
„Festivalul Fericirii este la a doua ediție, numele acestuia vine de la Strada Fericirii din Pașcani. Am decis ca anul acesta să îl facem la Brătești, deoarece Brătești înseamnă frăție. Este un festival nonconformist dedicat culturii rome, dar și al culturii rurale. Punctul de atracție culminant va fi petrecerea Techno Gipsy care se va desfășura într-un lan de porumb. Sperăm să avem cât mai mulți participanți. O să avem un bufet tradițional, mâncare tradițională, și doritorii vor putea să învețe să danseze stilurile noastre”, ne-a declarat Ionuț Stan, administratorul Asociației Gipsy Eye.
Intrearea la festival este liberă. Pentru a promova evenimentul voluntarii francezi și români au oferit îmbrățisări „free hugs”, au împarțit pliante și au răspuns la întrebările pășcanenilor.


