NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Faceți cunoștință cu Ioana și Georgiana, elevele care au dus la Poliția din Ruginoasa portofelul cu bani găsit pe stradă!

Spiritul civic, educația de care au parte în familie și la școală dau de multe ori roade. Le putem încadra aici și pe cele două fete din Ruginoasa, care au găsit portofelul unui bărbat pe drumul spre casă și l-au predat ulterior Poliției. Un gest deosebit, fapt pentru care cele două au fost felicitate în cursul zilei de ieri de către șeful de post din localitate, de bărbatul care și-a recuperat portofelul și de directoul școlii, Irina Dodu. 

 

Ioana Buzatu și Georgiana Tărăboi, ambele în vârstă de 11 ani, se întorceau de la școală, marți 21 octombrie, când au descoperi în frunziș un portofel. Primul instinct a fost acela de a verifica cui îi aparține, apoi fără a-și anunța părinții că vor întârzia acasă s-au deplasat direct către sediul Poliției pentru a preda bunul ce nu le aparținea.   

  

„Am găsit portofelul jos și ne-am gândit să-l ducem la Poliție că așa am fost educate de părinți. Noi cred că am făcut o faptă bună. Domnul căruia i-am găsit portofelul era foarte încântat că l-a recuperat, ne-a mulțumit și ne-a dat și o răsplată în bani”, ne-a declarat Ioana Buzatu susținută de colega ei de clasă, Georgiana Tărăboi.

Copilele, eleve în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială Ruginoasa învață foarte bine, fiind chiar olimpice. Una dintre ele, Ioana Buzatu, are înclinații spre pictură. Acest lucru poate fi remarcat din mini expoziția de icoane pictate pe hârtie din incinta unității de învățământ. 

Directorul unității de învățământ din Ruginoasa are numai cuvinte de laudă la adresa celor două copile.

„Aceste două fete au fost educate așa, atât în familie cât și la școală. Au fost crescute într-un climat sănătos, în spiritul muncii și al credinței, iar acest lucru îl putem vedea și prin acest gest făcut de ele de a înapoia ceva ce nu le aparține. Nu ne rămâne decât să le felicităm! Ele au fost felicitate și ieri în cadrul Careului pe care noi l-am organizat de către polițiști. Au fost aplaudate și am înțeles că pe 1 Decembrie vor fi invitate la Iași pentru a fi premiate acolo și răsplătite pe deplin pentru că merită. Ne simțim onorați că avem astfel de elevi în școala noastră, ba mai mult decât atât, aici,  există o mini expoziție de desene a elevei Buzatu Ioana. Sunt lucrări inspirate din viața religioasă. Această expoziție va fi prezentată profesorilor pe data de 28 octombrie când școala noastră va găzdui Cercul Pedagogic la disciplina religie”, a adăugat Irina Dodu, directorul Școlii Gimnaziale Ruginoasa.

Citește și {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Bărbat din Sirețel depistat la volan fără permis de conducere

Redacția

Familia pășcăneanului care și-a dat foc la apartament este disperată. Fiul său încearcă să îl interneze la Spitalul Socola Iași (FOTO)

Răzvan Grecu

Atenție la hoții de buzunare!

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site