News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

EXCLUSIV Super-agenția companiilor de stat. Cine sunt cei trei candidați care au ajuns în finala pentru șefia AMEPIP: Un liberal din Bihor, un fost senator USR trecut la PSD și un fost director de call center

Pentru funcțiile de președinte și vicepreședinți ai Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) – instituție aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului – au rămas în cursă trei persoane din șapte candidați calificați, după ce luni a avut loc proba interviurilor, au declarat pentru HotNews surse apropiate procedurii de selecție. Inițial, au fost 25 de candidați, însă după evaluarea dosarelor de candidatură au mai rămas doar șapte care au ajuns la interviuri, din care trei au obținut punctajul minim necesar. HotNews.ro a obținut CV-urile celor trei candidați ajunși în finală.

  • În cazul în care procedura de selecție pentru AMEPIP nu este corectă și dacă nu sunt îndeplinite toate criteriile, România poate pierde 400 de milioane de euro.
  • Unul dintre jaloanele pe care România nu le-a îndeplinit pentru a primi cea de-a treia cerere de plată în valoare de două miliarde euro din PNRR este legat de procesul de numire a conducerii AMEPIP, care funcționează în subordinea Guvernului. Pentru a fi îndeplinit acest jalon, în valoare de 400 milioane de euro, trebuie desfășurat un proces corect de recrutare și selecție.

HotNews a scris în exclusivitate cine sunt cei șapte candidați care au fost admiși după evaluarea dosarelor.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Amintiri despre Regină: Regele Charles povestește cum făcea baie și mama lui repeta cum va purta coroana/ Prințul Edward își amintește intrarea de la Jocurile Olimpice din Londra, în 2012

Redacția

Fostul consilier prezidențial Leonard Orban, pensionat în urmă cu un an și jumătate, a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Institutului European din România / Cu ce se ocupă instituția înființată în 1998

Redacția

Reacție virulentă a patronatului după apariția ordonanței-trenuleț: Nu înțelegem de ce a reapărut „taxa pe stâlp” / Ce vină au antreprenorii care tocmai au aflat că în 3 zile vor plăti impozite mai mari?

Redacția
Încarcă...