
Copiii din Pașcani și din zonele învecinate se vor putea bucura de ziua lor participând la activitățile organizate de 1 Iunie.
Mai multe amănunte legate de acest eveniment am aflat de la viceprimarul Cristian Rațoi.
Potrivit acestuia, activitățile pe care le va desfășura Primăria Pașcani pe data de 1 iunie, prin departamentul de Cultură, în colaborare cu ONG-urile din Pașcani vor fi diverse și interesante.
Între orele 10.00 -15.00, în piațeta din fața Primăriei va avea loc activitatea “În căutarea copilăriei” (face-painting, jocuri interactive, modelare de baloane) în colaborare cu cei de la Șansa 2010.
În aceeași loc se va desfășura și activitatea cercetașilor Centrului Local Crinii Pașcani “Cercetași pentru o zi”.
Tot între orele 10.00 -15.00, cei de la Crucea Roșie filiala Pașcani vor organiza un Atelier de prim ajutor pe esplanada Mun.Pașcani și în piațeta din fața primăriei, unde vor fi demonstrate interactiv o serie de tehnici de prim ajutor.
Între orele 9.00-12.00, tot în piațeta din fața primăriei va avea loc în parteneriat cu cei de la Liceul “Miron Costin” un Concurs de Graffiti.
Începând cu ora 9.30, la Biblioteca Municipală “Leonard Gavriliu” va avea loc concursul de desene “Zâmbet de copil”.
Între orele 12.00-14.00, în piațeta din fața primăriei va avea loc un Spectacol de dans și teatru pentru copii “Momente de magie și iluzionism”, cu personaje din desene animate care vor interacționa cu copiii, spectacol susținut de Medieval Fest.
Spre seară, între orele 17.00-19.00, A.T.O.R. (Asociația Tinerilor Ortodocși din România), filiala Pașcani organizează “Jocurile Olimpice”, în incinta Școlii I.Cantacuzino Pașcani.
Tot pe 1 iunie va avea loc un Concurs de carting la poligonul din apropierea stadionului municipal de fotbal.


