NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Mic îndrumar al celor mai frumoase obiceiuri de Crăciun ale românilor

Etnografa Angela Paveliuc-Olariu dezvăluie poveştile din spatele unora dintre cele mai frumoase tradiţii de Crăciun ale românilor, cum ar fi minuţioasa curăţire a gospodăriilor, migăloasa preparare a bucatelor şi organizarea cetelor de colindători.

Angela Paveliuc-Olariu (82 de ani) a adunat, vreme de şase decenii, informaţii inedite despre una dintre cele mai de preţ bogăţii ale României: tradiţia. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, etnografa ne poartă prin casele românilor de odinioară, pentru care Sărbătorile de iarnă erau o adevărată minune, un prilej de bucurie alături de cei dragi, dar şi de purificare a sufletului. De asemenea, Angela Paveliuc-Olariu explică semnificaţia profundă pe care o avea „duhul sărbătorii“, astăzi cunoscut, mai comercial, ca „spiritul Crăciunului“, obiceiurile pe care le respectau tinerele pentru a-şi descoperi ursitul, dar şi motivul pentru care colindele şi urările de Sărbători erau personalizate pentru fiecare gospodărie. Şi aşa se construia magia Crăciunului în satul românesc tradiţional.  Weekend „Adevărul“: Care este obiceiul din perioada Crăciunului care v-a impresionat cel mai tare?  

Angela Paveliuc-Olariu: În primul rând, în satul tradiţional românesc se simţea existenţa unui duh al sărbătorii. Persoanele mai tinere îl numesc astăzi „spiritul Crăciunului“. Începând de la sărbătoarea de Sfântul Nicolae, în satul românesc exista o anume vibraţie, un semn lăuntric pentru fiecare dintre membrii comunităţii, indiferent de vârstă. Eu, ca etnograf, mergeam şi făceam tot felul de cercetări în diferite zone ale României. De fiecare dată, găseam persoane mai în vârstă care îmi spuneau: „Ştii dumneata că în perioada aceasta a Crăciunului cerurile sunt deschise?“. Am aflat de la bătrâni că acest aspect era perceput ca ceva ce face ca toate urările pe care colindătorii le spun la ferestrele caselor să fie auzite de către Dumnezeu şi, totodată, ele să se îndeplinească mai repede.   Dar ce semnificaţie avea pentru ţăranii români acest duh al sărbătorii?   Pentru locuitorii satului tradiţional de altădată înseamnă o grijă nemaipomenită faţă de suflet. E vorba şi de postul Crăciunului, post care era perceput nu numai ca un post al mâncării, ci şi al faptelor. De aceea, se spune că oamenii trebuie să aibă grijă de sufletul lor – să fie mai buni, să facă o faptă bună, să fie mai atenţi şi cu ceea ce pun pe masă. Postul faptelor conta foarte mult, iar să ai puterea de a ierta era o condiţie principală. De fiecare dată îmi aminteau bătrânii de asta. Desigur, se adăuga şi împărtăşania şi spovedania. Aceasta era perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă. 

Împletirea sacrului cu profanul În unele părţi, se spune şi că în această perioadă spiritele celor morţi revin pe pământ.    Aşa este şi din acest motiv trebuie să existe pe vatra casei – loc care era considerat ca un fel de altar al locuinţei – o buturugă care să ardă, iar jarul să nu se stingă niciodată. Eu am văzut în cercetările etnografice, undeva în Darabani, judeţul Botoşani, pe vatra casei unui bătrân un butuc destul de mărişor. Şi bătrânul mi-a spus că trebuie să ţină lemnul aprins până după Sfântul Ion, pentru că pe măsură ce ne apropiem de Crăciun, cu atât zilele devin tot mai scurte, nopţile tot mai lungi, iar soarele este mai „zgârcit“ cu apariţia lui pe cer.    Sărbătorile de iarnă ale românilor cuprind Ajunul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou şi Boboteaza. În prezent, multe dintre obiceiurile specifice Ajunului Crăciunului se regăsesc şi în pregătirea pentru Anul Nou şi chiar pentru Bobotează. Aşa a fost dintotdeauna?   Sărbătoarea Crăciunului nu a fost decât din secolul al VI-a pusă pe 25 decembrie în calendar. Dacă ne referim la secolul I, Crăciunul şi Boboteaza se sărbătoreau împreună, pe 6 ianuarie, iar în secolul al IV-lea, Crăciunul şi Anul Nou se sărbătoreau pe 25 decembrie. Şi, începând din secolul al VI-lea, Crăciunul se sărbătoreşte pe 25 decembrie, Anul Nou pe 1 ianuarie, iar Boboteaza pe 6 ianuarie. Această mişcare a determinat un amestec sau o amalgamare a obiceiurilor întâlnite în această perioadă. De aceea, anumite practici se întâlnesc la toate aceste sărbători. Trebuie să avem însă grijă la împletirea formidabilă între sacru şi profan. Acest amestec foarte reuşit în mitologia satului românesc a fost pus în evidenţă de foarte mulţi cercetători, pentru că există această împletire între sfânt şi credinţe care aparţin păgânismului. Mulţi nu vor putea să facă departajarea între acestea două.    Cele 12 bucate Cum arătau casele românilor în Ajunul Crăciunului? Care erau principalele preocupări ale ţăranilor români?    Vreau să subliniez preocuparea specială a gospodarului român de a avea curtea curată. Grija cea mai mare îi revenea gospodinei. Trebuie să spun că găseam, de fiecare dată, camera de locuit, unde era vatra, proaspăt lustruită. Postul însemna o încercare de curăţire a sufletului, o purificare a sufletului, iar îngrijirea casei şi a trupului însemnau respect pentru Dumnezeu şi pentru această mare sărbătoare. Era o grijă deosebită pentru văruitul vetrei. Dacă gospodina nu reuşea să văruiască întreaga cameră, vatra nu rămânea niciodată nevăruită. Pe primele locuri erau puse venirea preotului şi venirea colindătorilor. De asemenea, femeia din unele părţi ale Moldovei pregătea 12 feluri de bucate, reprezentând lunile anului. Erau bucate de post, iar preotul trebuia să le mănânce într-o anume ordine. 

  

continuare pe www.adevarul.ro

Advertisements

Related posts

”Târgul de Meșteri” la Târgu Frumos

Oana Cordoneanu

Au început pregătirile pentru Gala Mediului de Afaceri, Ediţia 2016

Redacția

Am aflat de la actorii Prometeu „Cum a învățat pisicuța să miaune”

Teona Gherasim
Încarcă...