Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni dimineaţă, prin intermediul unui comunicat, că toţi miniştrii din echipa sa vor fi păstraţi, cu toate că în interiorul Coaliţiei erau mai multe nemulţumiri faţă de unii demnitari, însă de fiecare dată ale unui partid faţă de un ministru din altă formaţiune.
„Evaluarea de etapă a membrilor Cabinetului am făcut-o pe baza a zece criterii obiective raportate la aşteptările cetăţeanului şi societăţii româneşti. Stadiul îndeplinirii Programului de Guvernare, angajamentul în baza căruia am preluat responsabilitatea guvernării, şi al Programului Sprijin pentru România, a fost corelat eforturilor de a asigura finanţarea măsurilor luate din surse interne şi externe. Iar în acest sens am monitorizat cu atenţie şi m-am bucurat să constat ca fiecare membru al Cabinetului a abordat cu multă seriozitate angajamentul de îndeplinire a ţintelor, jaloanelor şi reformelor din PNRR, ceea ce ne oferă şansa accesării acestui mecanism de finanţare european”, a afirmat Ciucă, precizând că modul de utilizare a resurselor de fiecare ministru a contat.
„E o notă de trecere, dar nimeni nu are un cec în alb”, au precizat surse guvernamentale pentru „Adevărul”. De asemenea, premierul i-a avertizat pe miniştrii săi că nu va mai accepta ca întregul Executiv să aibă emoţii până în ultimele zile ale unui trimestru în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor din PNRR.
» Citește continuarea pe pagina autorului


