News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Episcopia Huşilor, despre condamnarea lui Corneliu Bârlădeanul la opt ani de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale: Regretăm profund sminteala creată de acest caz şi comportamentul nedemn faţă de persoane nevinovate

Reprezentanţii Episcopiei Huşilor au transmis, vineri, într-un comunicat de presă, că regretă „sminteala” creată în cazul fostului episcop, Corneliu Bârlădeanul, care a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru viol şi alte agresiuni sexuale, alături de fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, care a primit o condamnare de 15 ani, transmite Agerpres.

„Întrucât au fost mai multe solicitări din partea presei, privind formularea unui punct de vedere referitor la hotărârea de condamnare în primă instanţă a fostului episcop Cornel Onilă şi a numitului Jitaru Sebastian, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, menţionăm că instituţia noastră a luat act de această condamnare, precum şi de gravitatea deosebită, sub toate aspectele, a faptelor imorale reţinute în sarcina inculpaţilor. După ce va fi emisă o hotărâre definitivă în acest caz, forurile prevăzute de Statutul şi Regulamentele bisericeşti sunt abilitate să ia măsurile care se impun. Începând cu luna august 2017, Episcopia Huşilor nu a mai avut niciun fel de legătură canonică cu sus-numiţii. Regretăm profund sminteala creată de acest caz, greu de imaginat, precum şi comportamentul nedemn faţă de persoane nevinovate şi aflate în incapacitatea de a se apăra, victime ale acestor abuzuri sexuale constatate de instanţa juridică”, se arată în comunicatul postat pe site-ul Episcopiei Huşilor.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Vânzările de mașini noi au crescut cu aproape 50% în Rusia, anul trecut

Redacția

Google a instalat în secret o aplicație care spionează smartphone-urile. Cum poate fi eliminată

Redacția

Guvernul anunță construirea a două noi stadioane: „Nicolae Dobrin” la Piteşti și „Gheorghe Hagi” la Constanţa

Redacția
Încarcă...