Guvernul federal elvețian a anunţat vineri că vrea să modifice legea care interzice construirea de noi centrale nucleare în Elveţia, acest lucru fiind stabilit în urma unui referendum organizat în 2017.
În Elveţia funcţionează în prezent patru reactoare nucleare, vechi. Reactorul Beznau 1, care a fost racordat la reţea în 1969, va înceta să funcţioneze în 2033, în timp ce Beznau 2, racordat la reţea în 1971, va fi închis în 2032. Celelalte două reactoare nucleare funcționale sunt cele de la Goesgen şi Leibstadt, care au intrat în serviciu în 1979, respectiv 1984.
Elveţienii au aprobat prin referendum, în 2017, renunţarea treptată la energia nucleară, care are o pondere de 29% în mixul energetic naţional, prin votarea unei legi care interzice construirea de noi centrale nucleare. Promulgarea legii a fost rezultatul unui lung demers început după accidentul nuclear de la Fukushima, din 2011, care a convins opinia publică despre riscurile asociate unui asemenea eveniment
Guvernul a explicat această dorinţă de a reveni asupra interdicţiei construirii de noi centrale nucleare prin creşterea populației țării și implicit, a consumului. De asemenea, oficialii de la Berna consideră că Elveția nu își va atinge obiectivul de emisii zero până în 2050 cu sursele actuale de energie.
» Citește continuarea pe pagina autorului


