NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

„Elita universitară a trădat cauza pentru aproape nimic. S-a lăsat coruptă perfect derizoriu”. Interviu cu filosoful Mircea Flonta

După 60 de ani petrecuţi la catedră, profesorul şi filosoful Mircea Flonta dă un verdict dur în privinţa sistemului de educaţie românesc: lipsit de standarde şi în care plagiatul este o „boală larg răspândită”.

Cum s-a ajuns până aici? Profesorul are o explicaţie tranşantă. Elita universitară a trădat „cauza pentru aproape nimic”. „Cu alte cuvinte, s-au lăsat corupţi perfect derizoriu”, spune filosoful.

Filosoful Mircea Flonta face, într-un interviu acordat Gândul, o radiografie necruţătoare a sistemului românesc de învăţământ, ale cărui standarde s-au erodat complet. Profesor mai bine de 60 de ani, Mircea Flonta vorbeşte despre nevoia de a păstra în sistem „capetele cele mai înzestrate”, dar şi despre compromisul elitei universitare responsabilă, în parte, de apariţia fabricilor de diplome.„ Ceea ce putem să înţelegem mai greu este lipsa de responsabilitate a elitei universitare.

Fără colaborarea elitei universitare nu ar fi fost posibil acest lucru. Imaginaţi-vă că toată elita universitară, cei mai performanţi profesori din toate domeniile s-ar fi opus toţi în mod solidar şi s-ar fi organizat în sensul acesta. A existat şi o solidaritate universitară. Din păcate, ea s-a ocupat mai mult cu probleme de politică, cea a partidelor”, spune el.

Despre plagiat, filosoful spune că este „o boală foarte larg răspândită”. „Avem un număr foarte mare de conducători de doctorat care nu sunt calificaţi. Urmare: avem un număr foarte mare de titluri de doctori care nu au niciun fel de acoperire. (…) Unora li se pare că pot să ajungă şi la Academia Română, nu au nicio problemă cu privire la chestiunea asta, pentru că se bazează pe experienţa şi pe cunoaşterea faptului că mulţi oameni de felul acesta care au avut tupeu şi o lipsă totală de scrupule au reuşit”, afirmă, tranşant Mircea Flonta.

Citiţi mai jos interviul acordat Gândul de profesorul şi filosoful Mircea Flonta:

Gândul: Domnule profesor, aţi fost în toată viaţa înconjurat de tineri, în jurul lor şi alături de ei. Cum erau tinerii atunci şi cum sunt acum?

Mircea Flonta: E greu de spus în câteva cuvinte. Eu m-aş referi la studenţi şi aş spune că între studenţi şi profesori era o legătură mai strânsă. Profesorii aveau mai mult timp pentru studenţi, iar pentru studenţi, interesul legat de studii era mai central decât este astăzi. Foarte mulţi studenţi se gândeau la studii, nu se gândeau atât de mult la ce o să facă după terminarea studiilor. Cel puţin în domeniul umanist, dar şi în alte domenii, erau interesaţi de fondul profesional şi intelectual a ceea ce studiau şi aveau o mentalitate mai puţin orientată pragmatic decât astăzi.

Cum vedeţi sistemul de educaţie românesc în acest moment?

Eu am mai vorbit destul de multe lucruri despre chestiunea asta şi insist totdeauna asupra unui lucru. Discuţiile sunt îndeosebi legate de schimbările care ar trebui făcute pentru ca învăţământul general, liceal să funcţioneze mai bine. Toată lumea este nemulţumită de şcoală şi vreau să vă spun că nu este nemulţumită de şcoală numai în România. Dacă discuţi cu oameni din alte ţări, constaţi că oamenii sunt nemulţumiţi de randamentul a două sectoare de activitate care pentru familie au o mare importanţă: de şcoală şi de medicină. Motivele sunt, însă, diferite. În ceea ce priveşte medicina oamenii au în general aşteptări foarte mari, au crescut foarte mult aceste aşteptări şi chiar în ţările mai bogate sistemul medical nu este în măsură să răspundă tuturor acestor aşteptări, nu mai vorbim de ţări care din punctul acesta de vedere sunt mult dezavantajate, cum este România.

Dacă vorbim despre învăţământ, atunci eu cred că în ceea ce priveşte învăţământul acesta şcolar, de la grădiniţă la şcoala elementară, la liceu, problema esenţială este asta: avem noi posibilitatea să atragem şi să menţinem în sistem capetele cele mai bine înzestrate? Învăţământul e un lucru extrem de greu. Oamenii sunt conştienţi că medicina este grea sau un anumit tip de inginerie în care construieşti nişte poduri sau construieşti un avion, că aici este vorba despre primejdii potenţiale care trebuie neapărat prevenite şi că, dacă cineva este necalificat aici pot exista nişte urmări catastrofale. Dar dincolo nu avem o senzaţie atât de acută.

Or, eu cred că cea mai mare catastrofă într-o societate, îndeosebi în societatea modernă, este o minte puţin exersată. Acesta este cel mai mare handicap. Cine poate să exerseze bine o minte?

Păi, un om care are el însuşi mintea exersată şi are şi motivaţie să facă asta. Ar trebui ca asemenea oameni să fie în sistem. Datorită a ceea ce ştie toată lumea, adică datorită statutului social foarte scăzut al acestei profesii, există un număr cu totul nesatisfăcător de persoane cu înzestrare înaltă şi cu entuziasm care lucrează în învăţământ. Acest lucru poate fi extins şi la universităţi. Învăţământul de masă în universitate, de pildă, înseamnă o scădere a calităţii. 

La noi s-a acţionat într-un mod absolut iresponsabil după 90, pentru că s-a pornit de la premisa că noi avem un număr foarte mic de studenţi, faţă de ţările dezvoltate. Ceea ce e foarte adevărat. Dar în ceea ce priveşte modul în care ar trebui să se procedeze pentru a spori numărul de studenţi, s-a acţionat într-un mod foarte greşit. Adică, cum se spune, s-a pus căruţa înaintea cailor. Dacă ai nişte universităţi care funcţionează cât de cât, trebuie să le întăreşti pe alea şi să sporeşti capacitatea lor, nu să creezi o mulţime de universităţi fără să ai nimic din ceea ce îţi trebuie pentru a avea o universitate la nivelul unor cerinţe cât de cât decente şi, în primul rând, personal calificat, profesori calificaţi.

Faci atâtea universităţi în tot felul de oraşe de provincie, gândindu-te că poate vii în întâmpinarea dorinţei alegătorilor, pentru că eşti la Caransebeş sau la Baia Mare sau la Târgovişte şi ai universitate în oraşul respectiv, nu mai trebuie părintele să susţină pe cineva într-un oraş mare unde există universitate. Nu mai discut cazul universităţilor particulare. Dar, putem să înţelegem mai uşor tentaţia la care au fost supuşi anumiţi politicieni, de a câştiga popularitate prin asemenea acţiuni.

Ceea ce putem să înţelegem mai greu este lipsa de responsabilitate a elitei universitare. Fără colaborarea elitei universitare nu ar fi fost posibil acest lucru. Imaginaţi-vă că toată elita universitară, cei mai performanţi profesori din toate domeniile s-ar fi opus toţi în mod solidar şi s-ar fi organizat în sensul acesta. A existat şi o solidaritate universitară. Din păcate, ea s-a ocupat mai mult cu probleme de politică, cea a partidelor. Dar prima problemă era aceasta. Şi eu am fost în solidaritatea universitară, dar am crezut că cu asta se va ocupa în primul rând. M-am înşelat.

Numai în condiţiile astea, în care însuşi oameni din elita universitară au acceptat să predea la tot felul de universităţi particulare sau de stat, bucurându-se de un plus de tribuţie.

Cu alte cuvinte, mi se pare că ei au trădat cauza pentru aproape nimic. Cu alte cuvinte, s-au lăsat corupţi perfect derizoriu.

În privinţa asta, judecata mea e necruţătoare, pentru că am cunoscut foarte bine această perioadă, am spus totdeauna că nu este bine să facem aşa şi am constatat că nu suntem în stare să ne solidarizăm.

Acum, după ce au trecut 20-25 de ani, începem să deplângem urmările. Avem un număr foarte mare de conducători de doctorat care nu sunt calificaţi. Urmare: avem un număr foarte mare de titluri de doctori care nu au niciun fel de acoperire. Se discută la nesfârşit problema plagiatului. Asta e o chestiune legată de îndrumare. Eu nu am auzit discutându-se această chestiune. Nu am văzut pe nimeni spunând următorul lucru: acest lucru nu este posibil dacă îndrumătorul este pe de o parte o persoană bine calificată profesional şi, în al doilea rând, care îşi ia timp pentru această activitate. Dacă lucrarea este pusă în braţele profesorului atunci când e gata şi sunt 100-200 de pagini şi persoana respectivă este foarte ocupată şi are foarte mulţi doctoranzi, nu există timp.

Faptul că noi acceptăm cu dezinvoltură lucrurile acestea arată că, de fapt, am dori ca lucrurile să fie normale, dar  nu ne gândim că ar trebui să existe nişte reglementări în aşa fel încât să intre în normalitate lucrurile. Nu putem să avem conducere de doctorat cu un număr imens de conducători de doctorat pentru că elita este foarte restrânsă. În al doilea rând, nu se poate lucra în paralel cu 20-30 de doctoranzi. Acest lucru este imposibil.

Dacă noi am avea posibilitatea să facem din profesiunea de învăţător sau de profesor una foarte respectată din punct de vedere social şi suficient de atrăgătoare din punct de vedere material, eu cred că şi calitatea s-ar îmbunătăţi foarte repede pentru că oamenii aceştia ar lucra cu iniţiativă şi cu entuziasm. Eu nu cred că dacă fixezi tot felul de norme şi ai simpli executanţi, şi nu oameni care pun inteligenţă şi inventivitate în asta, poţi să ai învăţământ de calitate. Până la urmă miza este asta: trebuie să-l înveţi pe omul respectiv, pe elev, să-şi dezvolte capacităţile, disponibilităţile. Dar, asta nu poate face decât un om care are el însuşi capacităţile şi disponibilităţile astea. 

Cum vedeţi dumneavostră evoluţia sistemului de învăţământ în următorii ani?

 Eu nu ştiu dacă va fi o evoluţie într-un sens sau altul. Eu cred că numărul foarte mare de reglementări, de reguli nu ajută. Şi, pe de altă parte, eu cred că în învăţământ ar trebui să se lucreze aşa cum se lucrează în agricultură, intensiv şi nu extensiv. Programe analitice şi manuale cu foarte multe teme şi cu foarte multe lucruri de memorat nu sunt bune. Cu alte cuvinte, sunt lucruri care sunt scrise în cărţi sau există acum în calculatoare şi pot fi consultate oricând. E bine să-ţi exersezi memoria, dar există lucruri privilegiate pentru a-ţi exersa memoria. După părerea mea, este un domeniu de exersare a memoriei geografia, în aşa fel încât să ai o idee cât de cât despre marile zone climatice, despre marile zone economice, despre relieful ţării tale, despre ceea ce pot oferi cultural marile oraşe. Asta este o chestiune în care într-adevăr exersarea memoriei este foarte bună.

Apoi, sigur, este foarte important să poţi să distingi marile date ale istoriei. De asemenea, există şi în alte materii chestiuni esenţiale care trebuie memorate. Dar altfel, nu trebuie, pentru că ele există în cărţi şi pot fi reamintite, rememorate în orice moment în care este nevoie. Ca să vă dau un exemplu, cred că studenţii care studiază astăzi ştiinţele juridice, dreptul, şi sunt foarte mulţi după cum se ştie, trebuie să memoreze un număr foarte mare de articole, de legi, de dispoziţii, de coduri şi aşa mai departe. Eu cred că acest lucru este foarte greşit. Singurul avantaj al acestui sistem este însă următorul: dacă lucrurile merg pe memorare, atunci examinatorul nu are nicio răspundere şi este scutit de contestare. 

Toată lumea se plânge că se vorbeşte prost româneşte. Păi de ce se vorbeşte prost româneşte? Pentru că oamenii fac greşeli pe care nu le corectează nimeni. Aşa se învaţă.

Când învăţăm fiecare limba maternă, cum o învăţăm? Ne luăm după cei care vorbesc şi când o spunem bine atunci ceilalţi ne aprobă şi apoi ne corectează până când modul nostru de a ne exprima se armonizează cu al lor. Acelaşi lucru trebuie să fie făcut şi în şcoală, dar lucrul acesta cere motivaţie. Nu poate să fie făcut de nişte oameni prost plătiţi, care nu se bucură de consideraţie socială şi care din cauza asta câştigă o mentalitate de funcţionari. 

Pe vremuri erau foarte puţine licee. Eu am început liceul în 1943, locuind la ţară lângă Arad, pe vremea aceea, la liceul Moise Nicoară din Arad.  Pe vremea aceea, acest liceu era singurul care dădea bacalaureatul. Deci, într-un judeţ mare şi bogat faţă de alte judeţe ale României, Arad, exista un sigur liceu. Acela dădea bacalaureat. Mai exista un liceu comercial şi unul industrial, dar astea erau pentru meserii. La examenul de admitere erau nu ştiu câţi pe un loc şi copiii de la ţară aveau şanse foarte mici, pentru că şcolile erau mai slabe, faţă de cele numite primare pe vremea aia, adică cele de la oraş. Dar ceea ce era mai remarcabil, am mai povestit lucrul acesta, era că era un curs inferior.

În sistemul acesta e foarte greu să îi faci pe oameni să lucreze serios. De ce? În loc ca elevii şi studenţii să fie supuşi unor exigenţe minime pe care trebuie să le satisfacă oricum pentru a fi promovaţi, tot aşa cum ar fi un barem sportiv minim sau la un instrument muzical, posibilitatea de a descifra o partitură sau de a cânta după o partitură o bucată foarte simplă, un anumit standard. Acest sistem lipseşte pentru că liceele au nevoie de elevi şi universităţile de studenţi. Încă, în licee mai merge, în liceele mai centrale unde pot să aleagă.

Dar, universităţile, de pildă, îndeosebi în anumite domenii, de pildă în domeniul umanist, dar şi la matematică şi fizică, din păcate, au nevoie de studenţi pentru că altfel trebuie să închidă, profesorii nu mai au ce să facă. Se bat pentru studenţi pentru că sunt multe. Şi cum concurează pentru studenţi? Păi, coborând tot mai mult exigenţele. Care-i cea mai atrăgătoare? Cea care dă o diplomă mai uşor. Şi-atunci, dacă e concurenţa asta, cum să obţii performanţă? Asta e marea dificultate. Oricine e sincer, lucrează în învăţământ astăzi şi e sincer, va recunoaşte că în univeristăţi asta e problema numărul unu.

Nu neg niciun moment că există un număr de studenţi care sunt pasionaţi, motivaţi, fac carte serioasă. Dar, pentru că avem foarte multe universităţi şi foarte multe locuri şi şcoala este cum este, există un număr copleşitor de alţii care nici nu pot, nici nu vor. Dacă noi am avea oameni mult mai capabili în meserii practice, am sta mult mai bine. Avem foarte mulţi absolvenţi de universitate care nu au totuşi aptitudini pentru activităţi din astea şi al căror randament este foarte scăzut. Toate lucrurile se leagă.

Cum vedeţi acest scandal la nivel înalt referitor la plagiat?

Eu cred că boala este foarte larg răspândită. Daţi-mi voie să fac o analogie. Se spune că după ’90 corupţia  a luat proporţii în România. De ce a luat proporţii corupţia în România? Pentru că administraţia, poliţia şi justiţia nu şi-au făcut treaba. Fie că au închis ochii, fie că au colaborat direct cu cei corupţi, din cauza aceasta. În cazul plagiatului este valabilă aceeaşi judecată. Cu alte cuvinte, în primul rând trebuie să-I testezi bine pe cei care sunt aleşi: studenţi, masteranzi, doctoranzi. Dacă accepţi din capul locului doctoranzi, numai pentru că ai nevoie de doctoranzi mai mulţi, o mulţime de oameni despre care ştii că nu au capacitatea să facă asta. Atunci, din capul locului te-ai angajat pe linia asta. Spui A, trebuie să spui şi B. Ai zeci şi zeci de doctoranzi de nivelul acesta, acum ce ar trebui să faci? Să nu termine. Asta nu se poate. Deci, aici este punctul.

Pe de altă parte, există nişte oameni care pur şi simplu nu ar fi trebuit să fie acceptaţi în sistemele acestea care dau titluri, dacă cei în cauză, care i-au acceptat, şi-ar fi făcut datoria. Cu alte cuvine, nu este posibil ca în câţiva ani de zile să faci două masterate şi un doctorat şi în acelaşi timp să lucrezi undeva. Eu cred că dacă e vorba de o serie de persoane, cei care fac investigaţii, şi ştiu că sunt ziariste şi ziarişti care fac investigaţii de felul acesta, ar putea să documenteze lucrul acesta.

Adică, cutare persoană în cinci, şase ani de zile a făcut două masterate şi un doctorat. Eu cred că asta nu este la îndemâna chiar a unor oameni cu înzestrări absolut excepţionale, dacă sunt făcute cu anumite exigenţe.

Dar, cine e de vină? După părerea mea, sistemul de finanţare pe student sau pe doctorand, asta duce la această goană, în care fiecare încearcă să atragă oameni şi acceptă oameni necalificaţi şi nu are exigenţe faţă de ei. Deci, alternativa este totuşi mai puţini şi, după părerea mea, sunt cu totul de acord cu ceea ce a spus recent rectorul de la Cluj, domnul Ioan Aurel Pop, nu ar fi trebuit să se dea dreptul la doctorat la tot felul de universităţi particulare sau din provincie şi aşa mai departe.

Normal ar fi aşa: sunt anumite universităţi care dau o diplomă de gradul I; sunt anumite universităţi care dau o diplomă, să zicem de masterate. Doctorate ar trebui să se facă, nu neapărat în toate domeniile şi la toate universităţile, ci acolo unde există un număr de oameni care au anumite performanţe, care au publicaţii şi aşa mai departe, care au o anumită consacrare profesională, un anumit standard profesional.

Ceea ce s-a întâmplat la noi, şi asta este într-adevăr o consecinţă deplorabilă, este că oricine poate face orice. Cu alte cuvinte, nimeni nu zice „Mă mulţumesc cu atât, nu e de mine doctoratul, nu e de mine să devin cadru universitar”. Nu, la noi nu e aşa.

Unora li se pare că pot să ajungă şi la Academia Română, nu au nicio problemă cu privire la chestiunea asta, pentru că se bazează pe experienţa şi pe cunoaşterea faptului că mulţi oameni de felul acesta care au avut tupeu şi o lipsă totală de scrupule au reuşit.

Deci, cine e de vină? Eu o spun din nou, sistemul general şi comportarea elitei universitare. Sistemul acesta cu universităţi foarte multe a dus la erodarea completă a standardelor. Adică, toată lumea se bate pentru studenţi, pentru doctoranzi, scăzând nivelul. Iar pe de altă parte, mulţi dintre cei care ştiu prea bine care sunt pretenţiile rezonabile dintr-un motiv sau altul au abdicat şi această abdicare ne-a costat.

Deci, eu cred că cei care sunt acuzaţi astăzi de plagiat şi sunt unele persoane cu funcţii publice sau poziţie publică foarte importantă, despre care se discută tot timpul, în felul lor au motive să fie nemulţumiţi. Ştiţi de ce? Pentru că sunt o mulţime care au plagiat şi de care nu se ocupă nimeni. Şi aceia au plagiat. Ar trebui o muncă imensă.  
 

Sursa: gandul.info

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Cazul copiilor din Arges – Un copil de 11 luni din Câmpulung, cu suspiciune de sindrom hemolitic-uremic, adus la Spitalul Marie Curie

Redacția

Cum se prepară „Ratuta domnească“, micul dejun savuros care-i impresionează rapid chiar şi pe cei mai delicaţi musafiri

Redacția

De ce unii oameni au halucinaţii. Iată ce se întâmplă în creierul lor

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site