RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Noua lege a salarizării. Surpriza pe care Cioloş i-o face lui Iohannis

Bugetarii vor avea salariile majorate din luna august a acestui an potrivit proiectului de OUG al Guvernului, care arată că cel mai mic salariu va fi de 1.250 de lei pentru funcţionarii cu studii medii şi generale, iar cel mai mare de 15.000 de lei pentru preşedintele României.

Astfel, după aproape un an, salariul lui Klaus Iohannis, mărit prin ordonanţă de Guvernul Ponta, va scădea semnificativ, de vreme ce indemnizaţia preşedintelui, fusese stabilită la 21.540 lei.

Potrivit proiectului de act normativ, venitul personalului plătit din fonduri publice salariul este alcătuit din salariul de bază corespunzător funcţiei, solda de funcţie sau salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, indemnizaţiile lunare precum şi compensaţii, indemnizaţii, sporuri, majorări, prime şi premii în funcţie de categoria de muncă.

  

Conform proiectului de Ordonanţă de Urgenţă, ce ar urma să intre în vigoare de la 1 august 2016, prevede că preşedintele României va avea un salariu lunar brut de 15.000 de lei iar Patriarhul va încasa o indemnizaţie lunară de 13.706 lei.

Aceeaşi sumă, de 13.706 lei, va fi încasată ca venit lunar şi de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, dar şi de premierul ţării, se notează în proiectul de act normativ.

Miniştrii şi consilierii prezidenţiali vor avea un venit lunar brut de 12.124 de lei, se arată în document, iar senatorii şi deputaţii vor fi plătiţi cu 10.150 de lei.

Potrivit proiectului de act normativ, un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime poate ajunge la un salariu de bază de 5.339 de lei iar pentru unul cu până la 10 ani vechime indemnizaţia salarială lunară va fi de 4.084 de lei.

În cazul dascălilor din învăţământul preuniversitar salariile vor fi între 1.700 şi 3.400 de lei, iar pentru un consilier de probaţiune cu până la cinci ani de experienţă indemnizaţia va fi de 4.493 de lei, se arată în proiect.

Pentru medicii primari salariile vor fi între 2.832 şi 3.526 de lei în timp ce pentru medicii stagiari indemnizaţiile vor fi cuprinse între 1.479 şi 1.842 de lei, se mai notează în document.

După data de 1 august 2016, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, alături de Ministerul Finanţelor Publice vor elabora normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă, care vor fi publicate în Monitorul Oficial. Ordonanţa se va aplica până la intrarea în vigoare a unui nou act normativ privind salarizarea personalului din instituţiile publice.

 

 Sursa: gandul.info

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Cutremur în Vrancea, luni dimineaţa

Redacția

Un bărbat a tăiat un copac din curtea casei şi a găsit CEVA foarte ciudat în interiorul trunchiului

Redacția

O industrie cheie din Marea Britanie, în declin. De ce nu mai beau englezii ceai

Redacția
Încarcă...