Zilele lui Eduard Dumea la șefia societății EcoSalubritate SA Pașcani sunt numărate. Acesta se află acum în concediu de odihnă, de unde va reveni începând cu data de 11 septembrie. Ulterior el urmează să fie schimbat.
Social-democrații au analizat într-un cadru restrâns activitatea managerului de la EcoSalubritate, din prisma calității serviciilor oferite de societatea pe care o conduce în relația cu clienții și celelalte instituții publice. Nemulțumirile au fost mari, iar acuzele au apărut și de o parte și de alta.
În urma întâlnirii care a avut loc la începutul lunii august, PSD i-a cerut lui Eduard Dumea să facă un pas în spate, lucru acceptat de actualul manager, conform unor informații deținute de reporterii noștri.
Eduard Dumea nu va rămâne fără un loc de muncă. El urmează să primească un post în cadrul societății.
Social-democrații vor veni cu această schimbare în perioada următoare, nu cu scopul de a redresa activitatea societății, ci pentru a încerca să paseze responsabilitatea eșecului managementului lui Dumea, către o altă persoană.
Există informații potrivit cărora în această funcție să fie numit Eugen Chiriac, cel pe care Dumea l-a înlocuit în 2013 la șefia societății. Informația nu este încă confirmată.
Am încercat să discutăm cu primarul Dumitru Pantazi pe marginea acestui subiect, dar edilul local nu a răspuns apelurilor. Viceprimarul Gabriela Nedelcu a spus că nu cunoaște nimic legat de discuțiile cu privire la situația de la EcoSalubritate, în timp ce Eduard Dumea s-a mulțumit a ne trimite un mesaj telefonic, în care am fost anunțați că: ”În perioada 28 august – 8 septembrie voi fi în concediu de odihnă. Atribuțiile au fost delegate domnului Eugen Chiriac”.


