Ieri a avut loc, la Tribunalul Iași, un nou termen în dosarul „Perla Neagră”. Primarul Dumitru Pantazi acuzat de procurorii DNA de fapte de corupție a lipsit de la acest termen. Judecătorii au decis ca peste o lună să înceapă administrarea probelor.
La termenul ce a avut loc ieri, ultimul dintre inculpații în acest dosar, administratorul societății „Perla Neagră” și-a precizat poziția procesuală în acest dosar. Acesta s-a declarat nevinovat de acuzațiile aduse de procurorii DNA și a solicitat judecarea sa în procedură normală.
Judecătorii Tribunalului Iași au decis să acorde un nou termen pentru data de 13 noiembrie 2017 în vederea administrării probatoriului.
Reamintim că, în acest dosar, Dumitru Pantazi este învinuit că ar fi favorizat societatea comercială Perla Neagră SRL ce a construit o clădire pe o suprafață de teren concesionată de la Primărie. Procurorii DNA susțin că primarul Dumitru Pantazi a eliberat autorizația de construcție pentru această clădire fără a ține seama de prevederile procesului verbal de adjudecare a licitației prin care s-a atribuit acea suprafață de teren către Perla Neagră SRL. Mai exact, în documentul rezultat în urma licitației se prevedea una, iar în autorizația de construcție, alta.
Primarul Dumitru Pantazi este acuzat că ar fi avut la cunoștință aceste modificări, mai ales că a făcut parte și din comisia de licitație și că a semnat procesul verbal. Ancheta DNA vine ca urmare a unei plângeri formulate de către Aurel Mingiuc, din Iași, proprietarul unor spații comerciale din zona vale, învecinate cu cel reclamat.
Din actele ridicate de procurorii DNA de la Primăria Municipiului Pașcani, reiese că deși concesionarea terenului s-a făcut cu aprobarea unei construcții care să ocupe doar 70% din teren, în autorizația de construcție eliberată de către primarul Dumitru Pantazi, gradul de ocupare era de 100%.
Mai mult, și soluția tehnică a fost schimbată. Dacă în urma licitației s-a aprobat ca această construcție să fie făcută din lemn, la eliberarea autorizației de construcție s-a aprobat ca ea să fie făcută din cărămidă.


