News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Dîncu, despre pericolul nuclear: Nu crede nimeni că cineva este atât de nebun încât să înceapă al Treilea Război Mondial, ar însemna o sinucidere

Întrebat dacă în cadrul CSAT s-a discutat despre pericolul nuclear, în urma anunţului făcut de preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, Vasile Dîncu a afirmat că ”acest pericol a fost discutat în treacăt, la câteva analize”. 

”Nu este un subiect pe care să îl abordăm în acest moment, pentru că ne preocupă lucrurile pragmatice, pe termen mediu şi scurt, ne gândim la lucrurile necesare în acest moment. Faptul că Putin şi Rusia a ridicat la cota maximă acest nivel, una nerealistă, nu crede nimeni că cineva este atât de nebun încât să înceapă al treilea război mondial, pentru că un război nuclear ar însemna sfârşitul omenirii, ar însemna o sinucidere”, a spus ministrul Apărării. 

Dîncu a mai afirmat: ”Mi se pare că orice sistem şi NATO şi cred că şi al ţărilor care au o conducere mult mai centralizată nu lasă decizia declanşării unei asemene operaţiuni la nivelul unui singur om, cât o fi el de dictator şi autocrat”. 

Potrivit ministrului, ”planul Rusiei, oarecum utopic este de a reface Uniunea Sovietică”. 

  

”Probabil că Vladimir Putin crede că istoria poate face un pas înapoi, nu cred că vom ajunge la acest nivel şi de ace

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Autopsia a arătat de ce a murit tânărul agent de 31 de ani, imediat după ce a ieșit din tură, în Aiud

Redacția

Telescopul Webb a observat o gaură neagră cu o masă inexplicabil de mare

Redacția

O rețea de traficanți, formată și din români, care introducea ilegal migranți în Regatul Unit a fost dezmembrată de poliția franceză

Redacția
Încarcă...