News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Demisie la vârful USR. Monica Berescu renunţă la rolul de membru în Biroul Naţional al partidului: Faliile deja existente în acest partid se vor adânci

„Am luat decizia de a demisiona din rolul de membru al Biroului Naţional. Cred că este greşit pentru organizaţie şi pentru viitorul ei politic să încurajezi parlamentarii să plece, în condiţiile în care tocmai ieri demisionase o colegă, iar un altul fusese exclus (abuziv, în condiţiile în care sunt cel puţin alte trei exemple de parlamentari care au avut fix acelaşi tip de discurs, dar fără nici o consecinţă). Cu un astfel de discurs, faliile deja existente în acest partid se vor adânci”, susţine Monica Berescu în mesajul trimis pe grupurile interne ale USR, dar şi membrilor Biroului Naţional. 

Totodată, deputatul USR precizează că nu vede „cum se poate lucra la coeziune şi unitate când toate mesajele recente arată contrariul”. 

Deputatul USR Monica Berescu a declarat, sâmbătă, pentru News.ro că există o dezamăgire în rândul aleşilor partidului, dar şi a membrilor USR, dar că lucrurile încă pot fi reparate, urmând ca în funcţie de reacţia conducerii USR, parlamentarii să decidă dacă rămân sau pleacă din această formaţiune. 

Monica Berescu consideră că „plecarea celor cinci europarlamentari din USR nu este o surpriză pentru cei ancoraţi cu ceea ce se petrece în partid”, dar că a fost dezamăgită de reacţia unora dintre colegii din USR la aflarea acestei veşti. 

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

STUDIU Oamenii de știință au identificat ingredientul secret din picturile lui Leonardo da Vinci / Descoperirea „contribuie la o mai bună înțelegere a istoriei artei”

Redacția

Reacția lui Ciolacu la atacurile de pe rețelele sociale: „Trebuie să ieșim la bătaie! Hai să îi înjurăm şi noi pe ei!”

Redacția

Premierul Li Keqiang: Economia Chinei se confruntă cu dificultăți mai mari decât la începutul pandemiei / Ne aflăm într-un moment critic

Redacția
Încarcă...