
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 18 noiembrie – 2 decembrie 2024. De miercuri seară, vremea se schimbă radical: răcire accentuată, vânt puternic, lapoviță și ninsori. La munte, se instalează iarna.
“De la mijlocul acestei săptămâni, aria precipitaţiilor se va extinde dinspre vest şi va cuprinde treptat toatã ţara. Miercuri seara şi noaptea se vor semnala şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare, mai ales în nord, centru şi vest. La munte vor predomina ninsorile și viscolul puternic, unde stratul nou de zăpadă va fi consistent. Vântul va avea intensificãri temporare în majoritatea regiunilor, dar cu viteze mai mari la munte. Joi, temperaturile vor scãdea semnificativ şi în centrul, sudul şi estul ţãrii, astfel cã la nivelul întregii ţãri vremea va deveni normalã termic pentru aceastã datã. Temperaturile maxime se vor situa între 0 şi 13 grade, iar cele minime între -5 şi 4 grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei, pânã spre -10 grade”, spun specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie.
Vremea în Moldova
În intervalul 18-20 noiembrie valorile termice diurne vor fi mai mari decât cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor cuprinse între 10 și 13 grade, apoi vor scădea semnificativ în perioada 21-24 noiembrie, până în jurul valorii de 6 grade. Mediile temperaturilor maxime vor crește spre 10 grade până la data de 26 noiembrie, urmând ca apoi să scadă de la o zi la alta până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, când vor fi în jurul a 4 grade. Și temperaturile minime vor crește până în data de 21 noiembrie, spre 4…5 grade, apoi în următoarele zile vor avea variații între -3 și 4 grade. După 24 noiembrie, mediile minimelor vor crește de la -3 până la 2 grade, urmând ca până spre sfârșitul intervalului să scadă la o valoare medie de -2 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în intervalele 21 – 24 noiembrie, respectiv 28 noiembrie – 1 decembrie.
continuare pe observator


