News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

De marți apar ninsorile la munte. Vremea se răcește semnificativ în toată țara

 

 

Vremea frumoasă din weekend devine amintire. De luni, temperaturile încep să scadă uşor în jumătatea de nord a ţării şi apar precipitaţiile. De marţi, frigul şi precipitaţiile se extind în toate regiunile, iar la munte sunt aşteptate lapoviţe şi ninsori.

  

 

De luni, 28 octombrie, în jumătatea de nord a ţării vremea se va răci uşor faţă de ziua anterioară, însă valorile termice vor continua să se situeze peste mediile multianuale, vor fi înnorări temporare, iar cu o probabilitate mai mare în a doua parte a nopţii, pe arii restrânse va ploua slab. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, condiţii în care temperaturile diurne vor fi în continuare cu mult mai ridicate decât cele climatologic specifice datei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 27 de grade, iar cele minime între 3 şi 14 grade. În primele ore ale intervalului, pe arii restrânse va fi ceaţă.

De marţi, vremea se va răci în toate regiunile, urmând a se înregistra valori termice în jurul mediilor multianuale. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată la început în jumătatea de nord, apoi şi în restul teritoriului. Conform ANM, marţi, valorile de temperatură vor scădea în toată ţara, mai accentuat în regiunile din vest, centru şi nord, unde se vor situa în jurul celor normale la sfârşitul lunii octombrie. Cerul va avea înnorări, aria ploilor va fi în extindere, cuprinzând treptat majoritatea zonelor, iar în jumătatea de nord a ţării vor fi în general moderate cantitativ. În zona montană, la peste 1800 m altitudine, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi pe arii restrânse şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade în nordul Moldovei şi 23 de grade în sudul Munteniei, minimele termice vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade.

adevarul.ro

 

Related posts

Alegerile au trecut. Opoziția continuă disputa cu executivul local!

Marius Parteni

Inundațiile au făcut ravagii în județ

Redacția

108 milioane de lei valoarea proiectelor pregătite de actuala administrație din Târgu Frumos  

Marius Parteni
Încarcă...