Când s-a apucat Platon să scrie dialogurile cu Timaios și Critias, alea în care se pomenește despre Atlantida, habar n-avea el ce iureș urma să stârnească, și cum tocmai se metamorfoza pentru vecie într-un Tata Omida al umanității.
Ruine în SardiniaFoto: Profimedia Images
De ce? Pentru că deși lasă tot felul de indicii că e vorba doar de o metaforă, multă lumea a luat ad litteram povestioara lui care, by the way, nici măcar nu are final, ca să știm și noi ce și cum. Probabil, finalul era tocmai cel în care Platon spunea „Și-am încălecat pe-o șa…”, dar uite că, ghinion, fix ăla s-a pierdut, iar noi am rămas cu magaoaia.
Prea multă istorie nu se știa pe vremea lui Platon, și nici el nu era interesat prea tare de subiect. Lui îi plăceau filosofia, politica, dezbaterile, și fix despre asta este vorba și în mitul Atlantidei care, apropo, seamănă teribil, prin locurile esențiale, cu alte cetăți utopice. A se vedea numai Utopia lui Thomas Morus. Problema este că mulți au refuzat să vadă ceea ce era evident, adică Atlantida era doar o idee filosofică, și s-au apucat să caute ca disperații urme ale așezării.
» Citește continuarea pe pagina autorului