Am admirat ani buni tactica UDMR de negociere politică cu partidele românești. O negociere dură, cinică, eficientă, bazată pe principiul ”cine clipește primul pierde.” Maghiarii au exploatat de-a lungul timpului majoritățile fragile formate de partidele românești în Parlament, care i-au plasat în poziția de arbitri ai luptei dintre opoziție și putere. Au făcut alianțe cu toate partidele, cu excepția celor extremiste, având de partea lor polarizarea clasei politice, fragmentarea în blocuri pe picior de război, care nu reușeau niciodată să formeze guverne solide în Parlament.
Așa se face că votul parlamentarilor UDMR a devenit o marfa scumpă pentru aproape toți premierii de după 90 încoace. Și-au atins cu pași mici unele obiective importante pentru comunitatea maghiară, utilizarea limbii în administrație, plăcuțele bilingve, investiții în infrastructură etc. Altele cum ar fi autonomia, regionalizarea pe criterii etnice sau afișarea simbolurilor (steagurile secuiești), au reprezentat linii roșii pentru toate partidele de la București.
UDMR a mai beneficiat ani de zile de o imagine de parteneri serioși, de organizație politică cu resurse umane de bună calitate, pro-occidentală, pro-europeană. Pe scurt, au fost un factor de progres pentru România ultimelor trei decenii.
Dar toate acestea s-au schimbat radical odată cu formarea marii coaliții PNL – PSD în decembrie 2021.
» Citește continuarea pe pagina autorului