Mult timp înainte ca oamenii să știe ce este un neuron, visele erau deja tratate ca mesaje importante. În Egiptul antic, în Grecia sau în Mesopotamia, visul era văzut ca un canal prin care zeii comunicau cu muritorii. Existau temple dedicate interpretării viselor, iar deciziile politice sau militare puteau fi influențate de un vis interpretat ca semn divin.
Una dintre primele încercări sistematice de a înțelege visele îi aparține lui Artemidor din Daldis, un autor grec din secolul al II-lea d.Hr., cunoscut ca cel mai important teoretician al interpretării viselor din Antichitate. El a scris un tratat amplu, Oneirocritica („Interpretarea viselor”), bazat pe informații adunate din călătorii și din relatările a sute de oameni. Pentru Artemidor, visul nu era o simplă întâmplare, ci un mesaj care trebuia descifrat în funcție de contextul vieții celui care visa, de meseria lui, de statutul social și de situația concretă în care se afla. În Evul Mediu, lucrurile au devenit mai ambigue. Visul putea fi fie un semn divin, fie o ispită trimisă de forțe malefice, iar interpretarea lui depindea mai mult de teologie decât de orice formă de observație psihologică. Abia la începutul secolului XX apare o schimbare radicală de perspectivă.
» Citește continuarea pe pagina autorului
