NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

CSS Pașcani a trecut, peste noapte, în subordinea CSS Unirea Iași

Schimbări la Colegiul Tehnic de Căi Ferate”Unirea”. Începând din acest an școlar, unitatea de învățământ și-a pierdut dreptul de administrare a Clubului Sportiv Școlar. Decizia a fost luată de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, ca urmare a unei reorganizări a cluburilor sportive care nu au personalitate juridică.

 

Trei cluburi din județul Iași, printre care și cel al Colegiului „Unirea” Pașcani, au fost arondate Clubului Sportiv Școlar Unirea Iași.„Începând cu acest nou an școlar are loc o reorganizare a cluburilor sportive fără personalitate juridică în sensul în care ele sunt arondate Clubului Școlar Sportiv Unirea Iași. Fiind singurul club școlar cu personalitate juridică primește prin arondare încă trei cluburi școlare din județul Iași, Clubul Școlar Sportiv de la Liceul cu program sportiv Iași și Clubul Școlar Anghel Salini”, ne-a declarat Daniela Orășanu, directorul Colegiuliu Tehnic de Căi Ferate “Unirea”.

Practic, noul administrator se va ocupa de administrarea și de gestionarea bugetului clubului. În ceea ce privește, desfășurarea activității sportive, aceasta va avea loc, în continuare în Pașcani.”Modificarea rețelei școlare privind cluburile are loc doar în sensul administrativ, adică din punct de vedere financiar și al gestiunii clubului sportiv va fi asigurată de către Clubul din Iași, în schimb activitatea sportivă, profesorii, antrenorii își desfășoara activitatea la noi în școală și cu elevii de la noi din oraș”, a declarat Daniela Orășanu, directorul Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea”.

La aflarea veștii, pe rețelele de socializare au apărut postări în care pășcănenii regretau decizia.”Începe școala! O zi tristă, însă, pentru profesorii și elevii înscriși la CSS Pașcani. Am aflat că, fără să ne întrebe și pe noi cineva, ceva, că suntem mutați cu clubul la Iași, să aparținem de CSS Unirea Iași. Bun, până aici totul pare simplu dar de fapt, situația e foarte gravă. Secțiile de fotbal și rugby au în total 4 catedre, asta înseamnă 4 profesori și cel puțin 140 de copii înscriși”, a scris profesorul Cătălin Damian. 

loading...
Advertisements

Related posts

Unirea Mircești vizează promovarea pe un gazon nou-nouț! Liga a IV-a ieșeană a luat vacanță după marele derby al campionatului

Redacția

Șase copii din Pașcani selecționați pentru Centrul de Excelență în fotbal

Redacția

6 medalii de aur pentru atleții pășcăneni la un concurs interjudețean

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site