RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

CSM Pașcani a rămas fără antrenor principal. Iată cine va conduce echipa până la finele turului

Conducerea clubului CSM Pașcani a renunțat la colaborarea cu antrenorul Adrian Câmpeanu. Astăzi cele două părți au încetat de comun acord colaborarea. Totul vine după seria de rezultate mai puțin bune pentru formația locală.

"Motivul pentru care am renunțat la colaborare este lipsa rezultatelor. Până în iarnă echipa va fi pregătită de Cristi Râșcu și Șerban Neamțu. Sperăm să ieșim din această pasă mai dificilă pentru noi", a declarat telefonic Bogdan Mandric

Gurile rele susțin că antrenorul Câmpeanu a luat decizia după ce a avut săptămâna trecută un conflict verbal mai acid cu Vasile Lucescu, membru în Consiliul de Administrație al Clubului. Acesta i-a reproșat seria de rezultate pe care echipa le-a înregistrat în această perioadă. O altă supărare a lui Lucescu este aceea că la echipă au fost aduși foarte mulți fotbaliști, cum ar fi de la Moinești, iar în tot acest timp s-a renunțat la unii jucători cu care echipa a mers în play off în ediția trecută de campionat.

  

Adrian Câmpeanu a confirmat informația."Este adevărat acest lucru. Pentru mine subiectul este de domeniul trecutului", a spus Adrian Câmpeanu. 

CSM Pașcani ocupă la această oră locul 9 în clasament, din 13 echipe înscrise, și are 6 puncte. Sub comanda lui Câmpeanu echipa a înregistrat trei egaluri, două înfrângeri și o victorie. Fotbaliștilor pășcăneni le-a lispit și norocul, dacă stăm și analizăm unele rezultate obținute.

Mai exact, în prima etapă aceștia au remizat, scor 2-2, acasă cu Bucovina Rădăuți după ce au avut avantaj de două goluri și au pierdut un punct în deplasarea de la Pojorâta, încheiată la fel cu 2-2, după ce au condus cu 1-0. În deplasarea de la Roman au pierdut în urma unui penalti suspect, iar în partida disputată la Miroslava în compania actualului lider s-au văzut învinși, după ce au avut 1-0, golul victoriei fiind marcat de gazde tot în urma unei lovituri de la unsprezece metri.     

Vineri, 17 octombrie, echipa locală va juca acasă în compania formației ACS Sepsi OSK Sfântul Gheorghe, de la orele 15.00.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Simona Halep s-a calificat fără emoţii în sferturile turneului Transylvania Open

Redacția

Mișcarea înseamnă viață la Pașcani. Se caută voluntari pentru eveniment

Ema Roman

Mogoșești-Siret  a găzduit o competiție importantă de tenis de masă

Redacția
Încarcă...