
Un bărbat în vârstă de 41 de ani și-a omorât mama noaptea trecută, cu un topor. Tragedia s-a petrecut la locuința acestora din comuna Ruginoasa, autorul locuia cu femeia. Victima a avut parte de o moarte violentă, fiul acesteia i-a retezat capul cu un topor. Individul este cunoscut cu probleme psihice.
”În cursul nopții de 26/27 ianuarie, în timp ce se afla la locuința din comuna Ruginoasa, suspectul folosind un topor i-a retezat capul mamei sale. Cadavrul victimei a fost identificat în grădina locuinței comune. Suspectul a fost internat la Institul de Psihiatrie Socola pentru a se stabili dacă a avut discernământul păstrat la momentul comiterii faptei”, ne-a declarat Mihaela Apostol, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

