NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

Crețu și-a setat obiectivul la Universitatea Craiova. Primele declarații (VIDEO)

Gigi Becali i-a reziliat contractul lui Alexandru Crețu (29 ani) după ce în meciul cu Rapid, 0-1, a luftat, iar Vinicius a fost nevoit să își introducă mingea în poartă. Chiar dacă a fost primul transfer realizat de omul de afaceri în această vară, aventura jucătorului la FCSB s-a încheiat după doar 7 meciuri. 

Rămas fără angajament, Crețu a ales să meargă la Universitatea Craiova, chiar dacă Sepsi OSK și-a manifestat dorința de a-l achiziționa. Noul jucător al oltenilor a mărturisit că a acceptat instant propunerea grupării din Bănie. 

„Mă bucur că am ajuns la o echipă de tradiție din România, m-am decis foarte repede, la primul contact cu cei din conducerea clubului am răspuns pozitiv. 

Craiova are obiective mărețe an de an și sper ca anul acesta să fie îndeplinit. Știu că de foarte mulți ani, cei de la Craiova își doresc campionatul. E foarte important pentru suporteri, dar și pentu mine, pentru că va fi primul din cariera mea. 

  

În fotbal orice e posibil, mai ales cu susținera conducătorilor și suporterilor, care sunt înfocați, cred că vom reuși. Am auzit că suporterii Craiovei sunt foarte pretențioși, dar presiunea lor trebuie să ne motiveze și să ne împingă de la spate. 

Din punct de vedere fizic sunt apt 100%, cu unii dintre colegi am jucat la echipa de club și echipa națională. Sunt sigur că mă voi integra destul de repede în echipă, abia aștept cantonamentul să stăm mai mult împreună”, a declarat Alexandru Crețu. 

De-a lungul carierei, mijlocașul defensiv a mai evoluat pentru Politehnica Iași, Olimpija Ljubljana, Maribor și FCSB, iar pentru echipa națională a Romăniei a bifat cinci selecții.

Click VIDEO

SPORT.RO

Advertisements

Related posts

Premiere și meci demonstrativ la sărbătoarea rugbyștilor pășcăneni

Ema Roman

Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea la US Open

Redacția

Doi pășcăneni s-au clasat pe locul I la ”Cupa 1 Decembrie 2018” la șah rapid

Redacția
Încarcă...