News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Convocat la ministerul de Externe pentru critici la adresa preşedintelui Macron, ambasadorul SUA la Paris şi-a trimis adjunctul

Ambasadorul SUA la Paris, Charles Kushner, nu s-a prezentat luni la Ministerul de Externe francez, unde fusese convocat pentru a i se atrage atenţia asupra unor declaraţii în care critica o presupusă lipsă de acţiune a Franţei în privinţa antisemitismului, şi şi-a trimis în schimb adjunctul, relatează marţi agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –

Ministrul de externe francez Jean-Noel Barrot a confirmat marţi că Kushner – socrul preşedintelui american Donald Trump – „nu a venit” şi că, în locul său, s-a prezentat „numărul doi” al ambasadei. Totuşi, Barrot a încercat să nu dea prea mare importanţă acestui aspect.

Într-un interviu acordat radioului RTL, Barrot a declarat că va avea ocazia să vorbească cu ambasadorul „în zilele următoare”, „conform planului”, şi că adjunctul său a fost deja informat că remarcile lui Kushner au fost „nefondate şi de nejustificat”.

  

„Mi se pare că mesajul a fost transmis”, a adăugat el, referindu-se la scrisoarea reprezentantului misiunii diplomatice adresată preşedintelui francez Emmanuel Macron, în care Charles Kushner îşi exprima „profunda îngrijorare cu privire la creşterea antisemitismului în Franţa şi la lipsa unor acţiuni suficiente din partea guvernului său pentru a-l combate”.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

fanatik.ro: Liviu Dragnea își extinde afacerile și atacă industria lemnului. Legătura neașteptată cu Irina Tănase, fosta iubită

Redacția

Nicușor Dan, declarații relaxate în avion spre Paris: „Eu tot timpul mănânc ciolan cu fasole de Crăciun”. Cum a petrecut de sărbători

Redacția

Suedia respinge patru cereri de extrădare din partea Turciei

Redacția
Încarcă...