
Autoritățile ieșene au declanșat o ofensivă împotriva transporturilor ilegale de lemn și a neregulilor din depozite, vizând puncte critice din județ. Printr-o acțiune de tip „sistem integrat”, desfășurată pe 24 februarie, efective din cadrul Serviciului de Ordine Publică al IPJ Iași și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava au „periat” zona Ocoalelor Silvice Podu Iloaiei și Pașcani, instituind filtre și pe ruta strategică DE85, pe segmentul Iași – Târgu Frumos – Pașcani.
Operațiunea, menită să descurajeze Mafia Lemnului, s-a lăsat cu sancțiuni drastice. În urma verificării a șapte autovehicule și a legitimării a zece persoane, oamenii legii au aplicat o amendă record de 30.000 de lei, în baza legislației silvice în vigoare.
Cea mai gravă neregulă a fost depistată la un punct de lucru din orașul Târgu Frumos. În urma unui control amănunțit asupra fluxului de depozitare și comercializare a materialului lemnos, inspectorii au descoperit o „gaură” în gestiune de aproape 5 metri cubi. Diferența de 19% între stocul raportat în acte și cel găsit faptic în depozit a dus la sancționarea imediată a administratorului firmei și la confiscarea materialului lemnos nejustificat.
„La data de 24 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Ordine Publică, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava au organizat şi executat o acţiune, în sistem integrat, pe raza Ocolului Silvic Podu Iloaiei și Pașcani, precum și pe ruta DE85 – Iași – Târgu Frumos – Pașcani, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier.
În cadrul acțiunii desfăşurate, au fost legitimate 10 persoane, au fost verificate 7 autovehicule fiind aplicată o sancţiune contravențională conform Legii nr. 171/2010, în valoare de 30.000 de lei.
Exemplu:
1. Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control în orașul Târgu Frumos, pe linia depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos de către o societate. În urma verificărilor s-a constatat o diferență în minus de 4,88 metri cubi material lemnos, constatându-se o diferență de 19% dintre volumul stocului fizic față de volumul stocului scriptic. Având în vedere cele constatate s-a dispus confiscarea materialului lemnos și sancționarea administratorului”, a transmis IPJ Iași.
IPJ Iași avertizează că astfel de controale vor continua pe principalele artere rutiere și în zonele forestiere pentru a asigura respectarea regimului silvic.


