News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Contrabandistă descoperită în Târgu Frumos

Avea asupra ei 500 țigarete și se primba prin orașul Târgu Frumos cu scopul de a le comercializa. Ghinionul femeii în vârstă de 31 de ani a fost că polițiștii au descoperit-o, i-au confiscat marfa și i-au deschis dosar penal.

 

“La data de 11 octombrie a.c, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Frumos au depistat o femeie de 31 de ani din municipiul Suceava, care  avea sub îmbrăcăminte obiecte ce păreau a fi pachete de ţigări. În urma efectuării controlului corporal, poliţiştii au găsit 500 ţigarete, fără banderole de marcaj fiscal, despre care există suspiciuni că provin din contrabandă. În cauză s –a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută  de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006, ţigaretele fiind ridicate  în vederea confiscării”, conform IPJ Iași.

  

 

 

Related posts

Măsuri luate de Poliția Locală ce vizează șoferii care parchează neregulamentar (Foto)

Redacția

Măcel la Ciohorăni: Membrii unui clan de rromi au devastat case și au fugărit polițiștii cu furci și topoare (Foto)

Marius Parteni

Șofer băut și cu permis de conducere fals depistat de polițiștii pășcăneni

Redacția
Încarcă...