Firma care va executa lucrările la noul sediu al Bibliotecii Municipale va fi desemnată cel mai târziu în luna februarie a anului viitor. Comisia de licitație de la nivelul Primăriei analizează ofertele tehnico-economice de la societățile care au depus oferte.
Conform celor precizate de purtătorul de cuvânt al Primăriei Pașcani, la momentul de față sunt analizate documentele depuse la dosarul de licitație, după ce s-au mai solicitat clarificări.
“Ofertele se analizează, după ce s-au solicitat clarificări de la firmele care au depus oferte. În luna ianuarie, cel târziu februarie, sperăm să desemnăm câștigătorul acestei licitații”, ne-a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Pașcani.
Menționăm faptul că la licitație s-au înscris nouă firme, iar deshiderea ofertelor a avut loc la data de 3 decembrie 2015. Firmele sau asocierile interesate sunt:
SC Casido SRL Brăila
SC SO.I.M. SRL Botoșani – subcontractanți Fed Electric Botoșani și Tehno Instal Iași
SC Con-Trim SRL Pașcani – subcontractanţi MadeSolar SRL Pașcani și Cassani Ascensori România SRL
Asocierea Apollonia Construct SRL – SC AdyVas SRL din Roman, cu subcontractații I.FM.A București SA Mogoșoaia și SC Axtel Network, SAT HORIA – Județul Neamț,
SC AS Seb Company SRL Pașcani cu subcontractanți Energoplus SRL și I.FM.A București SA Mogoșoaia
SC Iglu SRL Podu Iloaiei
SC Kolado SRL – subcontractanți SC Alcenso SRL Cluj, SC Elmond SRL Iași (terți susținător fianciar și tehnic SC Elmond SRL Iași)
Lincas SRL – terț susținători SC Tehno-Instal SRL Iași
Marvio SRL – subcontractanţi Instalații Marcel Electric SRL Pașcani.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


