RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Constanța: Trei elevi, reținuți de polițiști pentru că au încercat să violeze o colegă pe holul liceului lor

Trei elevi ai unui liceu din municipiul Constanţa au fost reţinuţi după ce ar fi încercat să violeze o colegă, în vârstă de 16 ani, de la aceeaşi unitate şcolară, faptă petrecută pe holul instituţiei de învăţământ, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, potrivit Agerpres.

Cei trei suspecţi, reţinuţi pentru 24 de ore, au vârstele de 15, 16, respectiv 17 ani.

“În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Constanţa, la data de 22 octombrie a.c., au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, pe numele a trei tineri, de 15, 16, respectiv 17 ani. După administrarea probatoriului în cauză, cei trei au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de viol”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

Potrivit sursei citate, suspecţii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Sondaj IRES: 42% dintre cei chestionați spun că Orban ar fi mai potrivit pentru președinția PNL, în timp ce pentru Florin Cîțu se pronunță 21%

Redacția

Ciolacu crede ca Iohannis are șanse la conducerea NATO

Redacția

Iohannis anunță un ajutor suplimentar al UE pentru Moldova: Este foarte important și pentru noi și toată Europa

Redacția
Încarcă...